Vesnic in inima mea...

In amintirea celor dragi ai mei.Mama,se implinesc pe 13 Octombrie 3 ani,dar amintirea o pastrez mereu vie in inima mea.Vei ramane vesnic in inima mea.Sora mea Emilia a plecat acasa,pe plaiurile cerului,iar apoi fratele meu Stefan si sotia Adriana,si nepoata mea,Daniela fica sorei mele Emilia.Sunt multi ani de atunci,si ii voi purta mereu in sufletul meu.Iar apoi plecarea tatalui meu la cele ceresti,si asa rand pe rand ne vom reintregi curand.La un moment dat,fiecare om moare,nu conteaza ca esti tanar,casatorit,cu copii sau batran.Moartea nu ne iarta pe niciunul,chiar daca avem averi sau suntem saraci.Pe moment nu vrei sa accepti acest lucru,dar cu timpul te obisnuiesti.Despre tine ce se va scrie cand vei pleca?Era in luna Octombrie,undeva dupa ora tarzie.Era o toamna frumoasa.La televizor stirile curgeau din abundenta.In urechile mele nu vroiam sa aud nimic.Nu am recunoscut nimic din tot ce s-a intamplat.Nu,nu se poate asa ceva.Nu este adevarat.Apoi am privit in sus,si desigur ca si fiecare,aceiasi intrebare?De ce si de ce?Am fost paralizata,trebuia sa cred ca este adevarat.Si i-am spus Dumnezeului meu.Cum ai putut sa lasi sa se intample asa ceva?Unde ai fost Tu?Desigur ca a trebuit sa treaca mult timp,si multi ani,pana am auzit vocea Lui,care mi-a spus in gandul meu,intr-o zi tu vei afla.Stiu ca si Dumnezeu a vazut cand fiul Sau Isus a murit pe cruce pentru noi.Dar cu toate acestea intrebari,totusi ceva in inima mea nu ma lasa.O zi a dreptatii va fii.In linistea ce se asternuse peste mine,a urmat in inima mea aceasta cantare.

Dincol de zare e o dimineata,
Mai glorioasa,fara apus,
Sfarsita-i truda si o alta viata
Am pe vecie,cu al meu Isus.
Dincolo de zare,ce intalnire
Cu preaiubitii plecati la El.
Si intr-o unire fara de despartire
Vom fi acasa,la Tatal in cer!
Filipeni1:21"Caci pentru mine a trai este Hristos si a muri este un castig"Cu siguranta castigul e unul mai mare decat ne putem noi imagina,moartea e castigata pentru cer!Viata mea se poate rezuma in cateva strofe.
Sunt un pribeag fara de tara,
Ratacitor prin lung pustiu.
Dar am in ceruri o comoara
Si tara mea-i in vesnicii.
Ma-ndrept spre cer sa-L vad pe Domnul,
Sa nu mai fiu un peregrin,
Caci dupa ce-am sa trec Iordanul,
Se va sfarsi al meu suspin.
Voi arunca a mea povara,
Eliberat sub crucea grea.
Nadejdea mea nu o sa moara
Si voi intra-n odihna Sa.
O zi diferita de altele,un drum al durerii,al lacrimilor,un drum in care speranta obliga parca la resemnare,si la o intelegere a voii lui Dumnezeu.Anii au trecut,dar amintirile raman.Citesc si recitesc mesaje lasate de cei dragi ai mei.Mi s-au umplut ochii de lacrimi si inima de bucurie cand am descoperit ce viata frumoasa au trait,si ce mult ei sau iubit.Plang de multe ori ca sau dus asa de repede din mijlocul nostru,dar stiu ca sunt dusi in corul de ingeri.Nu pot trece nicidecum peste toate,dar Harul Domnului ma tine.Am nadejde si traiesc cu speranta revederii.