Saturday, March 4, 2017

Astept sa ne intilnim maicuta mea...

Cu gandul la mama mea,am scris o poezie.
Sa-mi aduca un zambet in suflet.

Mama,ai luat cu tine totul,
In suflet astazi sunt mica,
Ma apasa o durere grea.
Privesc spre cer,si ma gandesc,
Sa fii aici din nou as vrea.

Caci tu ai luat cu tine,
Pe toate,cand ai plecat.
Si zimbete si clipe line,
Si m-ai lasat cu mult oftat.

O vad pe mama,chiar si azi,
Cu ochii in lacrimi cautind,
Doar Tu ai sterge fata trista,
Suris din ceruri trimitind.

Te-ai dus pe-o cale neintoarsa,
Si-o lacrima tu ne-ai lasat,
Cand poti,mai vino si pe-acasa,
Goneste norul asezat.

Trecatoare-n asta viata ai fost,
Acum vesnica printre stele esti,
Durerea-n suflet ne ramane,
Si stim doar noi cat ne lipsesti.

Nici macar moartea,
Nu poate pune capat,
Iubirii mele pentru tine.
Te iubesc maicuta draga,si stiu ca ma astepti...

Daca esti singura,te simti fara nici un rost,esti disperata dar nu are cine sa-ti intinda o mana,sunt la fel,si noi avem nevoie de sprijin.Vom incerca sa ne ridicam impreuna!Sa vorbim lumii intregi despre fiintele dragi pe care le-am pierdut,sa intindem o mana de ajutor in numele lor,sa ii pastram vii in inimile noastre.Noi toti suntem o pulbere de stele,si toti ne ducem printre ele.Imi este foarte dor de ea,imi ridic ochii spre cer,si zic "mie dor de tine maicuta mea draga",oftez.Tristetea se datoreaza faptului ca nu mai este printre noi,ca nu ii mai pot atinge fruntea,obrajii,nu-i mai pot strange mana,nu mai pot sa pun capul in poalele ei si sa astept sa imi mangaie crestetul.Sunt femeie in toata firea,si asteptam sa fiu alintata ca altadata.O facea de fiecare data,nu conta ca eram in virsta,ea devenise o mana de om.Dupa ce trece putin socul piederii,constati ca esti singura.Prietenii care la inceput au fost alaturi de tine,acum isi vad de viata lor,poate ca a mai trecut timpul si durerea a disparut.Te simti singura,daca pana ieri totul era bine si frumos,acum totul s-a schimbat.Esti constient ca viata merge mai departe,dar trebuie sa te aduni si sa gasesti puterea de a lupta.Suntem intre noi oamenii care inteleg o astfel de durere…




Un mesaj pentru mine...

Mesaj pentru mine.De catva timp ma intreb care e rolul meu in lumea asta mare?Am incercat de a rostui o viata,unele au esuat lamentabil,indiferent de suflet,daruire,efort si timp.Altele sunt mereu indecise,ai senzatia ca esti pe drumul cel bun.Asadar,un mesaj pentru mine,nu-ti mai bate capul comparand viata ta cu a altora.Ai voie sa faci orice doresti,lasandu-i si pe altii sa traiasca pe langa tine.Ajuta-i pe cei din jur,dar nu-i lasa sa devina stapanii tai.Fii severa cu timpul acordat celorlalti.Uneori oamenii uita ca ai  o viata proprie si te ingroapa in problemele lor.Nu uita mereu de mine,esti prietena cea mai buna!Cand ai un necaz,incearca sa vezi ce trebuie sa inveti din el,lasa furia,analizeaza mai putin si traieste mai mult.Lasa-i pe fiecare sa aleaga asa cum simt ei,nu conteaza ca gresesc,si te doare sufletul cand ii vezi ratand,nu e treaba mea sa indrept lumea.In incheiere,cere putin de la altii si mult de la tine.Accepta infrangerea ca pe o experienta necesara si mergi inainte,este indemnul meu final.Viata e scurta,merita traita din tot sufletul.Atunci cand privesc pe cer,sunt fericita ca simt ce spun.Am plecat in vis pe un nor,si in drumul meu spre stele am pasit incet pe razele iubirii,inconjurata de multele stele.Cand Dumnezeu a deschis poarta Raiului mi-a privit durerea dorului si m-a intrebat: “Care e dorinta ta?”Eu i-am raspuns: “Doamne ai grija de ingerul care citeste measjul”Cum Frigul este intetit de Vant asa este dragostea mea de bataile inimii mele.Daca as putea inchide timpul intr-o sticla,ar fi sa salvez fiecare zi pana cand eternitatea nu va mai fi,doar ca sa le petrec cu mine.Daca as putea face zilele sa dureze la nesfarsit,daca cuvintele ar face visele realitate,as pastra fiecare zi ca pe-o comoara si apoi le-as petrece numai cu mine.In inima mea am inchis stralucirea ochilor,tandretea calda a zambetului,vocea dulce,si amintirile clipelor fierbinti.Daca dragostea ar putea fi evitata doar inchizand ochii,nu as mai clipi niciodata,de frica sa nu las sa treaca vreo secunda fara sa fiu indragostita de mine.Daca nu as simti cand sunt descurajata,atunci cine mi-ar risipi indoielile?Daca nu as zambi,atunci cine ar mai aduce soarele in viata mea?Daca nu as gresi,atunci cine mi-ar intrista privirea?Si ma tot gandesc,daca eu nu as fi,cine ar mai fi atat de nebuna sa te iubeasca?Si daca nu as fi existat,poate nici eu nu m-as fi nascut.Este momentul sa uitam de griji si suparari,sa iertam si sa iubim si sa ne amintim ca nu suntem niciodata singuri!Fie ca binecuvantarea Domnului sa se rasfranga asupra tuturor,si a celor dragi tie.Sunt printesa fermecata a viselor mele,incantarea si minunea sufletului meu.Cat de mult iubesc,nu vei stii niciodata.Doar 59 de secunde din fiecare minut,e mult sau e putin?Cand vei stii raspunsul se va risipi misterul!Gandeste-te la cel mai frumos lucru,si inmulteste-l cu infinitul,aduna-l cu eternitatea si vei afla cat de mult eu iubesc.Fericirea sa-mi inunde fata si viata,care este cu adevarat o comoara.Cate n-ar mai fi de zis si totusi,doar atat am scris,de ce oare?Pentru ca atat ajunge tristetea sa alunge,inima sa incalzeasca,sufletul sa creasca,iubirea sa se mareasca,viata sa o fericeasca.Esti pentru mine roua diminetii ce se varsa peste ochii mei trezindu-ma din somnul singuratatii.Astept primavara,si-un fir de soare,un fir de iarba,si unul de izvor.Imi gasesc curgerea si uit,nu retin in drumul meu nici mal,nici buruieni,ele nu exista.Pentru mine este o raza de lumina,ce-mi calauzeste pasii spre universul cunoasterii,deslusindu-i tainele.Reusesc sa parcurg mai usor aceasta lume minunata,ea imi este cel mai bun prieten care ma sfatuieste si-mi arata calea spre adevar...




In Babilon...

Astazi ne gasim in momentului cand trebuie sa aiba loc nimicirea Babilonului si a locuitorilor lui.Desigur ca nimeni dintre crestinii de azi nu ar accepta sa se spuna asa ceva despre ei si despre biserica lor.Presentarea situatiei triste in care au ajuns tinerii din Israel,departe de casa parinteasca,departe de tara lor printre strainii,robi,in situati grele au luat o hotarire categorica de care s-au tinut chiar daca ii costa viata.Chiar daca ar fi sa mor voi trai in Babilon,dar nu ca babilonieni,ci ca un adevarat copil a lui Dumnezeu.Am fost creati sa ne inchinam.Nu exista nici un om care a nu se inchine la cineva sau la ceva.Tot ceea ce pune stapanire pe noi si produce frica si uimire declanseaza inchinarea.Asa a fost de la inceputul omenii,asa o sa se incheie istoria omenirii.Atunci cand cei 4 tineri din cartea Daniel au patruns in Babilon,ei stiau ca va fi o incercare a credintei lor.Aici totul era despre inchinare.Babilonul era cel mai frumos oras al lumii la vremea aceea.Inconjurat de ziduri groase de 40m,in lungime totala de 20km,8 porti dintre care cea mai frumoasa,Poarta Ishtar.De culoare albastra,impodobita cu randuri de lei si dragoni albi si galbeni,poarta Istar dadea in Calea lui Marduk,care trecea pe langa palatul lui Nebucadnetar si gradinile-i suspendate.Aceasta strada se termina in Templul lui Marduk numit Esagila si Ziguratul lui Marduk Etemenanki,Casa fundatiei Cerurilor si Pamantului,fostul Turn Babel.Ziguratul lui Marduk avrea 91 m inaltime si incepea cu 91 m la baza si urca in 8 etaje.Orasul avea livezi suspendate,sistem de canalizare si apa curenta,animale domestice de toate soiurile.Era un oras de sine statator.Cand incepea sezonul de inchinare,toate statuile rituale erau aduse cu vaporul sau pe uscat pentru a contribui la maretia sarbatorii.In acest context i-a adus Dumnezeu pe cei 4 ca sa i se inchine Lui in curatie!Astazi este randul meu...