Monday, January 16, 2017

Cine sunt eu?

Cine sunt eu?Cine esti Tu?Sunt un nimic,un fir de nisip intr-o mare,o frunza purtata de vantul ce-adie,un fulg de omat presarat pe campie.Sunt un nimic,si de multe ori gresesc,caci ma cred cineva,dar sunt,tot nimic.Nimic fata de Tine,fata de marea-Ti splendoare,de mana-Ti puternica mereu ocrotitoare.Sunt un pumn de tarana,ce are-n el suflare,ce doreste sa urce,sa se nalte,pe culmi mai inalte sa zboare.Sunt lutul ce striga mereu la Tine,care cere in orice ceas izbavire.Sunt o biata suflare,o trestie franta,o picatura de ploaie ce cade pe pamant,condusa de Tine.Sunt nimic,dar nimicul din mine,striga mereu la Tine.Cine esti TU?Tu esti iubirea,Tu esti salvarea,prin Tine,Doamne,imi am eu suflarea.Tu esti puternic,esti ocrotire,in Tine gasesc mereu bucurie.Tu ma iubesti,imi esti alinare,Tu esti vita,Tu esti viata,in Tine mereu,mereu vreau sa cresc,pe Tine mereu,mereu sa Te iubesc!Ajuta-ma Doamne sa stiu cine sunt,ajuta-ma Doamne sa stiu cine Esti,si pune in mine dorinta fierbinte,ca orice lucru sa-l fac pentru Tine,ca orice clipa s-o traiesc doar pentru Tine.Te-ai nascut,o femeie,un pas peste timpuri eterne,din a vietii scanteie,picatura iubirii a cerne,intre amintirile mele,sta ascunsa dorinta amintirii,pentru ea-i doar o cale,ocrotita de legile firii.Un miracol ce cheama rasaritul,prin forta divina,doar atunci cand esti o mama,ai simtit implinirea deplina.Stau cateodata si-mi aduc aminte ce vremi si ce oameni mai erau in partile noastre,pe cand incepusem si eu,dragalita-Doamne,a ma ridica o fetita,pe atunci,la casa parintilor mei,in orasul meu Arad,oras mare si vesel,impartit in oameni buni si oameni rai.E mic cuvantul amintire,dar pretuieste foarte mult,caci el e singur amintire,al vremurilor de demult.Amintiri,amintiri sa avem cu noi toti,de gandire,amintirea e ultimul tel,ea ne tine pe noi la fel.Am scris pentru voi,mult sau putin,bine sau rau,am scris cu sufletul,pentru sufletul vostru.O frunza se naste in primavara,trece prin vara vietii,apoi toamna se desprinde incet din pomul vietii si parca spune,ce frumos este sa zbori printre amintiri.Nu ma dor amintiri ca le stiu,nici iubiri nu ma dor,ca le-am strans,n-am sadit,printre zile,pustiu,cand necazuri au fost,nu m-am plans.N-am avut nici prea mult,nici putin.Tot ce Domnul mi-a dat,mi-a ajuns.Calauza mi-a fost doar harul divin,pe carari mult prea greu de amintiri.Am scris,pentru drumul umblat pe pamant,am scris,sa ramana cuvant.In ultimul timp,indiferent ce canal media deschizi,tv,internet,esti din ce in ce mai bombardat cu stiri care induc teama,stiri care suna mai degraba a amenintari decat a auzi de bine.Oamenii par din ce in ce mai agitati si mai ingrijorati lovindu-se asemenea orbilor de aceiasi pereti.Da,vin vremuri grele peste noi,cam aceasta pare sa fie traducerea oricarui mesaj care ni se transmite.Si ma gandesc la reactia omului simplu care s-a straduit o viata sa fie cinstit,in primul rand cu el insusi si cu cei de langa el,daca are vreun motiv intemeiat sa-i fie frica.Unora le este frica sa piarda ceea ce cred ca au,altora le este teama ca nu vor dobandi niciodata,astfel incat daca facem o medie,se rezuma la frica de a nu avea.Imi vine in minte acum personajul din filmul La vita e bella.Viata e frumoasa,merita traita,cu bune si cu rele.Nu am nimic,nimic nu am in asta lume,caci totu-i goana dupa vant,m-am saturat de tot ce este pe pamant.As vrea sa zbor mai sus de stele,aici sunt numai calator,aici sunt lacrmi si suspine,necazuri multe de ori ce fel.O rasuflare poate,mi-a mai ramas,un zambet poate mai am de dat,si nu stiu cat?si ce mi-a mai ramas?Tot ce a fost bun v-am dat,ne cunoastem prea putin,este aspectul cel mai delicat si mai important al vietii,acela al descoperirii de sine,sa stii cine esti si care este rolul tau de om in aceasta viata.Sunt intrebari destul de grele,dar merita sa meditam la aceste subiecte.Cunoscandu-ma pe mine,descopar gandirea mea,si devin constienta de valorile care conduc viata mea morala,cu faptele si actiunile particulare.A nu te cunoaste pe tine insuti inseamna sa lasi toate aceste bogatii sa moara.Poti cerceta multe carti,dar daca nu te supravegheazi pe tine,toate cele citite sunt zadarnice.Acela care nu stie cine este,trebuie sa spere sa cunoasca ceva.Focul cunoasterii trebuie sa se aprinda...

Sunday, January 15, 2017

Merge-voi cu mina goala inaintea Domnului?

Intreaga noastra viata este asemeni unei calatorii inspre cetatea statatoare,care are temelii vesnice.Incolo,fratilor,fiti sanatosi,desavirsiti-va,fiti cu un cuget,traiti in pace,si Dumnezeul dragostei si al pacii va fi cu voi.2 Cor. 13:11Spuneti-va sanatate unii altora cu o sarutare sfinta.Rom. 16:16;1Am fost asa cum nu mai sunt,dar cum sunt azi,imi pare rau ca n-am putut sa fiu mereu.Merge-voi cu mina goala inaintea Domnului,suflete nu-i pot aduce,nici un singur snop macar?Isus m-a rascumparat,de moarte nu am frica,dar sa merg cu mana goala,asta-i ce ma supara.Anii mei,inca-odata de-ar veni,cat de fericita as fi.Voi crestini lucrati cu rivna,tot inainte sa zoriti,aduceti pe multi la Isus,atit timp cat mai traiti.In suflet un dor din inima de mama,minunea de a revedea,dar pana va sosi momentul,cu ochii in sus privind la cer.Prefer sa fiu constienta de ceea ce ma doare,prefer sa traiesc acceptand ca sunt asa cum sunt,cu sufletul curat,cu un dor ce se zbate cumplit,cu o iubire ce nu poate sa moara.Asta sunt,si merg mai departe.Va veni o zi in care lacrimile vor fi sterse,durerile vor fi uitate si rasplata va fi nemasurata.Cu Dumnezeu sunt o forta,de azi,nu de maine.Imi voi lega inima de cer si voi lasa ca Cerul sa fie vazut in ea.Am inteles ca pentru a fi umplut,trebuie sa te golesti,Cerul nu coboara unde locuieste firescul,trebuie sa mori,ca mai apoi sa traiesti prin El.Prea multe momente in care ma pierd in tacere,deoarece in tacere suntem asa cum nimeni nu am vrea sa ne vada,in tacere putem sa plingem fara sa ne intrebe nimeni de ce o facem.In tacere putem sa zimbim fara sa zica nimeni ca am inebunit.In tacere sunt asa cum vrea toti sa fie,in tacere nu ma intreaba nimeni de ce pling.Murim fara sa cunoastem,atat de multe intrebari fara raspuns,incat in cele din urma renuntam la a le mai lua in seama.Atatea lucruri isi pierd sensul,adevarul a devenit ceva ascuns,de care trebuie sa scapi.Si faptul ca te trezesti in fiecare dimineata,ca o raza de soare iti mangaie fata,un fir de iarba creste,respira si se ofileste,zi dupa zi si noapte dupa noapte,te indrepti cu aceeasi pasi marunti spre lume in care esti imbulzit de cotidian.La fiecare pas,in fiecare moment incercam drumul care se arata in fata ochilor nostri.Nu stim,nu putem,nu vedem dincolo de valul simplu sau,poate prea alunecos,insa dorim sa atingem posibilul.Am vazut posibilul si am trait vizibilul.Am stat si m-am gandit daca aceste ganduri sa ramana doar intre mine si Dumnezeu sau sa le postez aici,dar atata timp cat traiesc intre oameni,tot ce traiesc e intre mine si voi,asa ca trebuia sa va spun.Sa va dea Dumnezeu la toti sanatate,si ganduri bune...


Ingeri,spuneti mamei mele,si eu acolo-i fi...

Cand eram eu numai o copila,o,cum ma bucuram,
Faceam bucurie mamei cand eu o ascultam,
Si ea s-a dus in cer,eu slaba ramin aici,
Spuneti mamei mele,acolo-i fi si eu.

Spuneti mamei mele ca-n cer si eu voi fi,
Ingerilor acolo ma duceti!
Spuneti mamei mele ca-n cer si eu voi fi,
Ingeri spuneti mamei,si eu acolo-i fi.

Eu cate-odata eram rea,ea totusi m-a iubit,
Cu iubire si rabdare catre mine ea a privit,
De multe ori ca o copila,o tot nelinisteam,
Spuneti mamei mele,si eu acolo-i fi.

Cand eu am devenit adulta,si nu am stiut multe,
Ea s-a rugat pentru mine pana am inteles.
Si acum ea e fericita,ea-i la Domnul Isus,
Ingeri,spuneti mamei mele,si eu acolo-i fi.


Niciodata Doamne nu ma parasesti...

Niciodata Doamne nu ma parasesti,si nici o clipa singura nu m-ai lasat.Esti mereu puterea ce ma tine,din cel dintai,la cel din urma pas.Strabat cu Tine munti inalti si lunci,eu n-am sa vad moartea nici o data,cu Tine alaturi am sa fiu pe veci!Imi strabat din zori cararea,cand Tu ma mustrii,simt adinc mustrarea,si cand Te bucuri,totdeauna stiu.Mi-ai pus in suflet o speranta,cum nu e nimeni sa mi-o poata da.Sunt fericita chiar daca vrei sa sufar,cand valuri vin si vinturi grele bat,plutesc pe ape ca un fir de nufar,pe care Tu-l pastrezi mereu curat.Iti multumesc ca esti cu mine in lume,si m-ai iubit mereu,iti multumesc ca Tu mi-ai dat un nume,ca-n Tine sunt si Tu esti Elohim.Vreau sa inteleg ca viata nu-i frangere de drum,nici sfasieri de timp si nici sfarsit de noi.Ceea ce se pare e numai inceput,ca in zarea ce se stinge,se infiripa zorii vesniciei,cu lumina.Urc pe munte ca sa pot pricepe,ca nu sunt doar un bulgare de tina,ci un colt de cer,farama de divin,de vesnicie.Pe muntele credintei,pe stancile sperantei,pe crestele fagaduintelor,privirile sa-mi planga fericite,oprite de maretia patriei promise.Chiar obosita de anii ce ma asteapta,de tamplele carunte,de bratele in durere frante,de fruntea insangerata si de picioarele ranite.Chiar daca pare aspra,cararea ce poarta catre culme,chiar daca pasii simt prapastiile fricii,ele curg la vale.Din ce in ce se aud dezamagirile si plansul,din ce in ce e mai aproape cerul.Aceasta mi-e dorinta,cu intreaga mea fiinta cu tot ce e in mine si tot ce am,Isuse,iti daruiesc.Pentru Tine vreau sa traiesc,zi de zi vreau sa implinesc doar voia Ta.E timpul pe sfirsit,si trece asa de iute al zilelor sirag,desi sunt printre straini,iubirea nemarginita sa mi-o dai,credinta,pacea care tinde inspre rai.Va veni o clipa cand,voi sta in fata Ta si voi primi rasplata.Sa nu dau nici un pas inapoi,sa nu fie ura intre noi,si in necaz sa zicem,Doamne,fii cu noi!Iar cand vin ganduri rele,catre Tine sa strigam.Ce prezenta minunata,sa zbor si eu spre cer,calea,adevarul,viata,le gasesc in Domnul meu.Isus e universul meu si fara El,nu mai traiesc,e mereu alaturea la greu.Isus al meu,e pretutindeni,in toate cate eu le fac,toata fiinta imi cuprinde,daca vorbesc sau daca tac.E aerul curat ce cu nesat,in piept il trag,si cunoscandu-L,mi-e mai drag.Este realitatea si adevarul,absolut,e bunatatea,simplitatea si tot,ce eu iubesc mai mult,imi este hrana si putere,fara de El,eu nu traiesc.Eu viata Tie,Ti-am predat,si fara Tine niciodata,nu mai cutez,ca sa ma scapi.Viata mea iti apartine toata,tot ce am iti daruiesc.Linistea in viata mea e asternuta pe vecie,de acum,eu sunt doar fiica Ta,si pentru altii,o solie.Tuturor ce aud de Tine,sa le spun sa Te urmeze,caci doar cu Tine vor fi bine,si viata pot sa isi salveze...

Saturday, January 14, 2017

Unde incepe inceputul si unde se sfarseste sfarsitul...

Unde incepe inceputul si unde se sfarseste sfarsitul.Un sfarsit poate fi un nou inceput si un inceput poate fi un viitor sfarsit.Viata unui om e asemenea filelor unei carti,niciodata nu vei putea savura sfarsitul fara sa parcurgi toate paginile.A intelege,degeaba incerc,caci traind eu sunt mort.Si cum inceputul este continuarea unui sfarsit,eu tac cantand in infinit.Bucurie,lacrimi,iubire si dezamagire.Alegi o carte dupa coperta,asa cum iti place un om la prima vedere dupa infatisare.Dar nu totdeauna este asa de adevarat.Incepi apoi cu prima fraza si vezi daca vrei sa continui sau nu.Un suras,o privire,o atingere.Actiunea te prinde,razi si plangi cu omul de langa tine.Nu mai poti lasa cartea din mana,iti pui bratele in ea.Cu fiecare conversatie,se lumineaza mai bine.Citesti si citesti,nu te mai poti opri.Filele se intorc una dupa alta,zilele se scur ca un sirag unele dupa altele.In final nu mai conteaza coperta,ramane doar povestirea pe care ai stiut sa o traiesti.Sfarsitul cartii,inceputul vietii.Din punct de vedere al credintei,moartea este usa de trecere spre o noua viata.Toate necazurile oamenilor vin din incapacitatea lor de a sta singuri si tacuti intr-o camera goala.Nu e adevarat ca viata este o nenorocire dupa alta,este aceeasi nenorocire repetata la nesfarsit.Pentru o mai buna stare de bine,vitalitate si abundenta.Nu sunt adepta crezului in care te afli in prezent,dintr-un trecut trait de tine in alte vieti.Nu cred in reincarnare,este parerea mea si credinta mea.Totul este invaluit in mister,doar trairile noastre sunt adevar.Imi place sa ma exprim deschis,sunt apropiata de cei nevoiasi si nu-i dispretuiesc,ii ajut si chiar vorbesc cu ei.Exista posibilitatea de a trai ca spirit in inaltimile ceresti,de a ajuta pe cei care cer ajutor si lumina.Viata dincolo exista,si noi ne putem ajuta unii pe altii,precum in cer asa si pe pamint.Am experimentat fara voie,fara a ascunde adevarul.Traind viata,este greu,se cere munca si efort constient.Sa-ti organizezi propria viata,si sa faci din ea o poveste.Traim ceea ce trebuie,sunt lectiile noastre,suntem raspunzatori de viata pe care o traim.Sunt sigura ca exista plata si rasplata mai devreme sau mai tirziu.Pomul bun se cunoaste dupa rod,iar omul dupa urmasii sai.Restul este misterul Tatalui Ceresc.Nu platim nimic nimanui,suportam doar consecintele faptelor noastre.Asa cum ne asternem asa dormim...



Thursday, January 12, 2017

Pe toate le uitam pina la urma...

Suflete ce stai pribeag in lume,printre norii ce se urca tot mai sus spre culme,abatindu-te din drum.Nu uita caci toate lucrurile-n viata,pina la urma nu au nici un rost,ce-ai zidit in Isus sta de fata,Vesnicia iti este de folos.Nu uita,El stia tot ce ti se cuvine,dar pentru tine a rabdat.Chiar pamintul intins cu tot ce-i verde,tot daca tu l-ai stapini,daca sufletul tu ti l-ai pierde,la nimic nu ti-ar folosi.O legenda spune ca:o femeie cu un copil in brate,trecand pe linga o pestera,a auzit o voce care i-a spus:Intra si ia tot ceea ce iti doresti,dar,sa nu uiti ceea ce-i mai important.Aminteste-ti ca dupa ce vei iesi,poarta se va inchide  imediat pentru totdeauna.Femeia a intrat in pestera si a gasit multe bogatii.Fascinata de aur si bijuterii,a asezat copilul pe o stinca si a inceput sa stringa tot ce putea duce.Apoi,din nou vocea i-a vorbit:ai doar 8 minute!Cand au trecut cele 8 minute,femeia,incarcata cu aur si pietre pretioase,a fugit afara din pestera si poarta s-a inchis.Atunci si-a amintit ca a uitat copilul inauntru,iar poarta s-a inchis pentru totdeauna.Bogatia a durat putin,dar disperarea pentru totdeauna.La fel se intimpla de multe ori si cu noi.Avem o viata de trait,si o voce ne aminteste mereu:Nu uita ce e mai important!Si cele mai importante sunt valorile spirituale,familia si copii,viata,adevarul si demnitatea de om.In schimb bogatia,ne fascineaza intr-atit incat uitam de ceea ce e mai important.Asa ne risipim timpul si dam la o parte esentialul:bogatia sufletului.Sa nu uitam niciodata ca viata in aceasta lume trece repede.Iar cand poarta vietii se inchide pentru noi,nu ne mai folosesc la nimic regretele.Traim intr-o lume de probleme,ingrijorati si nelinistiti,numai pentru ca am uitat ce e cel mai important:bogatia sufletului!


In pietre toti suntem nemuritori...

In pietre toti suntem nemuritori.Toti suntem nemuritori,dar trebuie sa murim intai.Bineinteles ca si moartea dispare odata cu fiinta.Viata exista pentru ea insasi,nu pentru moarte.Povestea existentei noastre,prologul printr-un elogiu.Traim,dar nu avem vesnicia de partea noastra.Cu siguranta cunoastem asta,dar nu inseamna ca o si intelegem.In moarte toti ne regasim,in liniste deplina.In intuneric toti ne ghemuim,privind o luna plina.Suntem liberi sa facem ce vrem,nu?Declaram in stanga si-n dreapta ca viata e prea scurta si ca trebuie sa traim momentul.Pentru cei care mor inainte de vreme ne impresioneaza povestea lor,timp de cateva minute.Spunem o rugaciune pentru familie,si facem efortul sa-i aprindem o lumanare,sau sa-i ducem o coroana.Ce sens mai au toate aceste lucruri?Ce sens mai are viata,cand stii ca moartea te asteapta?Traieste fiecare zi ca si cum maine ai muri.E foarte dificil sa ii prindem adevaratul inteles.Unde vor fi toate acestea in moarte?Asa-i ca nu mai are sens nimic?Odihneasca-se in pace,Dumnezeu sa-l odihneasca,Dumnezeu sa-l ierte.Traieste fiecare zi ca si cum maine ai muri.Caci fara El,nimic nu mai are sens.Nici viata asta,nici moartea,nici viata de dincolo.Suntem doar carne si oase,care se plimba prin lumea asta fara sens,iar la sfarsit sunt hrana pentru viermi.Eu imi doresc ceva mai mult de atat.Eu imi doresc sa traiesc vesnic,sa fiu nemuritoare.Eu,nevrednica din tina,dar din Dumnezeu farima.Ma inchin,si sorb vesnicia uitind de o lume,prin care am trecut,exact ca o nemuritoare!Moartea il rapeste pe om cand a ajuns la termenul predestinat,pentru indeplinirea rostului ce-i este impus.Acest termen acordat omului,deci moartea este de folos omului.Iar cand acest trup stricacios se va imbraca in nestricaciune,si acest trup muritor se va imbraca in nemurire,atunci va fi cuvintul care este scris:"Moartea a fost inghitita de biruinta.Unde-ti este,moarte,biruinta ta?Unde iti este,moarte,boldul tau?"I Cor.15,54-55 Multi oameni traiau la inceputul lumii cu sutele de ani,dar si lor le venea sfirsitul.Erau puternici,dar nici unul dintre ei nu a reusit sa biruie moartea.Altii,prin intelepciunea lor,se ridicau deasupra tuturor,descopereau tainele naturii,dar nimeni dintre ei nu a reusit sa omoare moartea.Chiar si dreptii,cu intristare,se coborau cu sufletele,simtind ca totul in viata e desertaciune si chin sufletesc,care se prelungeste pina la moarte.Dar astazi moartea a fost biruita,Hristos a inviat.El a primit moartea si ingroparea,inviind din morti,a devenit biruitorul mortii.Bucurati-va,toti cei bolnavi,cei intristati si suferinzi!Va veni si pentru noi vremea unei Vieti pline de bucurie...