Ce trista-i toamna ce-a venit...

Ce trista-i toamna ce-a venit,
Ce a fost verde s-a palit,si-a ruginit.
Se-nalta trist virtej de fum,
Departe-s pasarile acum.
Imbraca in huma tot ce-i bun,si arunca in drum.
Culori si frunze ce-au murit,
Si flori ce-au ars ce-au saracit,
Ce trista-i toamna ce-a venit in mine,acum.
Ce nostalgie m-a cuprins,
Privind a cerului intins,atit de stins,
Din pieptumi scapa un oftat,
De ce nu cant cum am cantat,
De ce nu-L laud cum L-am laudat,pe Cel Prea-inalt.
De ce de jale sunt cuprins,
De ce al rugii glas mi-e stins,
De ce de greu sunt azi invins,si apasat.
Te rog sa-mi dai putere iar,
Te rog sa-mi dai credinta-n dar,caci poti prin har.
Ah primavara din etern,
Vreau iarasi versuri sa-ti astern,
Vreau iar in ruga sa te chem,sa nu ma tem.
Sa imbraci in floare pomul meu,
Sa-mi dai puteri sa inving cei greu,
Ca neclintit sa stau si eu,prin triste vremi.
Zimbeste bratelor sleite de puteri,
Se vor intinde sa prinda licurici,
Zimbeste pleoapelor invinse de dureri,
Se vor tamadui fara cicatrici.
Zimbeste cerului noptii innourat,
Iti va trimite razele de luna.
Zimbeste soarelui cel de curind plecat,
Se va intoarce sa-ti spuna noapte buna.
Zimbeste toamna tufelor de liliac,
Vor gasi puteri sa mai dea in floare,
Zimbeste frunzelor desprinse din copac,
Aripi de inger se vor cerne-n zare.
Zimbeste aproapelui ce nu te vede,
O lumina noua in el va straluci,
Zimbeste omului care nu mai crede,
Zimbetul viu prin el se va sfinti.
Cu un zimbet tii in zbor frunzele ce cad,
Cu un zimbet tii in zbor puf de papadii,
Cu un zimbet tii pe bolta si stelele ce ard,
Roadele pe pomi si strugurii pe vii.

Toamna e binevenita...

Toamna e binevenita.Ieri o priveam cu ciuda din spatele ferestrei cum se plimba pe strazi,cautandu-si locul.Azi dimineata i-am deschis fereastra si am poftit-o sa treaca si pe la mine putin.A intrat,miscand perdele si si-a asezat mirosul pe toate fotoliile.M-a ajutat apoi sa imi caut de gand,certandu-ma prieteneste.De ce nu te-ai pregatit mai din timp?Nu stiai ca vin?M-am prefacut imbufnata,dar deja incepusem sa-mi amintesc de ce imi place de ea.Tocmai felul asta al ei,de a te certa si de a-ti zambi in acelasi timp,de a-ti fi si rece si calda.De a-ti trezi chef de cuibarit in patura pana la pranz si de a porni la drum de dimineata.Mi-a fost dor de ea,imi dau seama,si de vantul ei rece.Mai e inca putina vara in mine.Mai am inca putin soare pe care sa mi-l infasor in jurul gatului.Mai am putin cer senin sub gene.Eu nu sant decat o frunza,cazuta pe carare,pe care vantul soartei o duce in departare,dar ce e pentru mine?o frunza mai putin,cand tot pamantul este de atatea frunze plin,o floare in pustiul singuratatii,si sufletul l-am intarit,cu lacrimi am crescut.Viata e ca o poezie,poate fi citita de ori cine,dar nu ori cine o poate scrie.Au fost multi ani ce au trecut in graba,sa nu ii numeri chiar daca ei te intreaba,oricum,varsta ne e timpul ce-a trecut,e cat mai stai in viata si ce mai ai de facut,parcurge cu un zambet amintirea,umple ziua de maine cu IUBIREA,comoara vietii nu va fi ce ai,va fi doar sufletul tau si tot ce ai.Se apropie toamna fapt care pe mine ma bucura foarte mult,m-am saturat de caldura vreau racoare,ploaie rece de toamna,sa ma racoresc,nu mai suport caldura simt ca ma sufoc.Mai sunt doar cateva zile si toamna calendaristica se va rostogoli peste noi.Ne va gasi epuizati de caldurile verii toride care ne ataca din toate partile.O toamna normala ar trebui sa vina cu frunze aramii cazute prin oras,cu seri racoroase si cu sentimentul acela,ca ceva bun si frumos urmeaza sa se-ntample,dar fiecare cu toamna lui.Tot ce ne ramane de facut este s-o asteptam cu convingerea ca ceva minunat urmeaza sa apara odata cu ea.Si totusi vine toamna,si tu o stii si o ingani,si totusi vine toamna,si vai suntem batrani.Cu totii stim ca exista patru anotimpuri,acestea fiind iarna,primavara,vara si toamna.Iarna este frig,primavara se incalzeste,vara este cald si toamna este mai putin frig.Anotimpurile inseamna schimbare,renastere,sentimente.Fiecare anotimp are frumusetea lui.Toamna frunzele se ingalbenesc si cad,se astern ca un covor,este anotimpul in care zilele devin din ce in ce mai scurte si mai racoroase,noptile devin din ce in ce mai lungi si mai friguroase.Astazi a cazut o frunza,pe aleea toamnei mele,un suras zdrobit pe buza,imi ineaca doruri grele.Nu e singura ruginita de uitare,in album o vreau presata,ninsa cu margaritare.Frunzele nu plang degeaba,au o taina in suspine,Toamna le starneste graba,stinse,cad de pe tulpine.De ce oare mi se pare atat de trista toamna?Poate pentru ca am sosit pe acest pamant vara,si se spune ca,anotimpul in care te-ai nascut devine anotimpul favorit.Recunosc ca ma incanta si pe mine uneori toamna cu parfumul ei specific,cu crizantemele,si toate florile ei,parca o mana invizibila si geniala picteaza in mii de nuante natura intreaga,uneori si ruginiul frunzelor e fascinant,dar toate astea mie imi aduc aminte de ceva vechi si uitat,m-as lipsi bucuroasa de frumusetea ei prefacuta,pentru ca ea nu are culorile vii si parfumul ametitor al florilor de vara si nici padurile verzi si minunatii trandafiri ai verii.Cu sufletul ei hapsan calca totul in picioare fara mila,chiar si propriile-i flori cu bruma le rapune,dezbraca natura de tot ce ne incanta privirile si sufletul,intra cu indrazneala in gandri,le intuneca si le arunca pe aripile vantului ei rece si nebun,pasarile cerului inspaimantate fug si ele grabite din calea ei,spre alte zari pline de soare.Toamna imi daruieste multe lucruri,ma ademeneste si ma schimba.Ma face sa tac adanc,si sa privesc departe,ma face sa-mi fie dor de voi si sa caut poezii printre frunze galbene,si incet incet,eu si toamna ne obisnuim una cu alta,in ultimul timp,chiar ii imprumut parfmul ei amar fara sa ii mai cer voie.Deci vine Toamna...