Cu mine m-am plimbat,si m-am consultat...

M-am intalnit cu mine,si m-am intrebat,zicand.Unde mergi asa grabita,surioara frumusica?De ce esti tare necajita,nu-ti fie frica,toate trec,toate se strica?Dar eu i-am spus ca sunt multumita,chiar daca nu sunt chiar asa festita,sau vestita.Tot vorbind cu mine pe drum,gandurile ma tot rapun,si nu stiu cum sa mai ajung,iute aici sa v-i le spun.Surioara mea iubita,Raveca de toti indragita,fii linistita,stai si mai canta.La plimbare am plecat,sufletul la fratele meu l-am descarcat,si pe drum din nou am cantat.Viata,viata,ma bagi in pacat,nu vreau nimic de comentat,doar de cantat.Si tot am cantat,pana soarele s-a intunecat,si luna pe cer,m-a fermecat.Si din nou,iar de luna m-am agatat.A fost minunat,luna m-a luminat,despre viata m-am informat,ca si de luna,am si uitat.Asa eu din nou cu mine am plecat,si tot m-am intrebat,asa este viata,si ce pacat?Multe s-au intamplat,pe mine m-am consolat,m-am incurajat,si am spus,sa fii tare Raveca,multe ai de suportat,dar si de castigat.Acum vorbesti frumos,sau urat,cuvintele sunt seminte,care o data vor creste.Viata nu este un concurs de popularitate,este punctul de intrare in Eternitate.Cred ca nici un cuvant rostit nu este lipsit de putere si ca va influenta viata celor din jur in bine sau in rau.Oamenii vorbesc si fara cuvinte.Nu intotdeauna trebuie sa vorbim ca sa fim o incurajare pentru cei din jur.E necesara doar prezenta,alte ori doar o imbratisare,ori un zambet.Gura omului poate binecuvanta sau blestema.Nici un cuvant stricat sa nu va iasa din gura,ci unul bun,pentru zidire,ca sa dea har celor ce-l aud.Deaceea,preaiubitilor,fiindca asteptati aceste lucruri,siliti-va sa fiti gasiti inaintea Lui fara prihana,fara vina si in pace.Sa credeti ca indelunga rabdare a Domnului nostru este mantuire,cum v-a scris si preaiubitul nostru frate Pavel,dupa intelepciunea data lui,ca si in toate epistolele lui,cand vorbeste despre lucrurile acestea.In ele sunt unele lucruri grele de inteles pe care cei nestiutori si nestatornici le rastalmacesc ca si pe celelalte,spre pierzarea lor.Voi deci,preaiubitilor,stiind mai dinainte aceste lucruri,paziti-va ca nu cumva sa va lasati tarati de ratacirea acestor nelegiuiti si sa va pierdeti taria,ci cresteti in harul si in cunostinta Domnului si Mantuitorului nostru Isus Hristos.A Lui sa fie slava,acum si in ziua vesniciei.Amin.

Sunt inger,dar si om...

Sunt un inger ce sta pe un nor,dar sunt si om ce asteapta cu dor,sa trec prin nori.Asa cum cerul albastru,e versul ce il scriu,ca frunza pe ram,ce n-are nici suflet,nici gand si nici glas,e versul simplu,ce eu il las,e primul cuvant.Prin tarana timpului trec ca un plug,cu cat mai mult ma cufund,viata se ascute mai mult.Ca seva in arbori,viata te urca si te coboara,si canti ca si o mioara.Viata patrunde in noi,ca apa in pamant dupa ploi.Viata m-a smuls ca si pe copii de joaca,viata cu mine tot se joaca.Cand ma gandesc ce zile vin,pline de lacrimi si de chin,plina si de pelin,plang sa nu am si venin.Dar nu am crezut vre-o data,ca poate fii asa de incruntata.Sunt inger,ca vreau sa ajung sus in cer,dar sunt si om,ca nu am cazut dintr-un pom.Noi toti suntem ingeri,de igeri,cu infrangeri chiar si de ingeri.Dar ca sa fi un om,nu trebuie sa fii atom,nici domn,doar om.Si daca din om o sa ajung un inger de om,pot sa fiu si domn.Un inger printre ingeri,un om printre oameni,si cu totii sa fim buni oameni.Toate vin si toate pleaca,dar pe mine nimic nu ma apleaca,nu sunt o fleaca.Sa ne aplecam mai bine,la timpul care vine,ca viata ne apleaca si pe mine si pe tine.Aplecaciune la carbune,sa nu ne arda ca un taciune,sa fim toti de minune.La viata m-am aplecat,ca nu am vrut sa raman culcat,dar pentru voi nu ma aplec,eu vreau acum sa plec,nu imi petrec,dar va petrec,si sa stiti cum timpul aici eu mi-l petrec.Nu te intrec,nu mostenesc,ma rasucesc sa reusesc,sa nu ma palesc.Oameni buni,ingeri din cer,nu va stresati,ca toate pier,si vom ajunge ingeri in cer!

Nu cersesc mila,nici de mila...

Am mila,o mila,dar nu cersesc de mila,ca nu sunt movila.Sunt cu mila,si am pila,de gerila.Sunt umila,nu petrila,si nu sunt o gorila.Cum pot eu sa cersesc de mila?Se poate si asa ceva?Daca vrei,se poate.Uite eu nu vreau.Ma multumesc cu ce am,imi ajunge o patura cu care ma acoper,si mananc ce am.Ce vrei mai mult ca si atat?Nimic.Asa sunt eu,pe placul meu,si nu al tau.Ma bucur in simplitate,in a mea personalitate,si chiar pot sa scriu si intr-o carte.Nu vreau mila nimanui,pana pot sa ma misc,si gandesc asa cum am scris,inca mi-e bine.Stiu ca nu voi sti cum voi mai fi,dar traiesc acum,ca poate maine nu va mai veni.Sunt optimista,dar viata uneori te face pesimista,si te mai trezesti si pe o pista.Frumusetea vietii nu este in a avea,ci in a fi.Cine esti tu cu adevarat,aceea conteaza.Ideea a fost a mea,grija poate a ta,de aceea nu trebuie sa ne ingrijoram.Ajunge zilei necazul ei.Eu am incercat,tu ai rezistat,si noi ne-am predat.Pana aici a fost totul frumos.Si de ce sa nu ne bucuram luminosi.Catedata vreau sa zbor,de alta data vreau sa mor,dar stiu ca incercarea e foarte grea,si ma rog acum pentru biruinta mea.Ce a fost v-a mai fi,si ce va fi,inca nu s-a stii.Indemnul meu e ca tu sa stii,de mila sa nu ceri de nicari,decat numai daca poti iubi.Si nici iubire de mila,sa nu poti darui.Iubirea se ofera cu placere,si in mila cauta sa nu mai fie nici o fiere.E bine sa-ti fie mila,de omul in durere,dar mila nu se cere,doar se ofera.Cred ca am invat,si acum cu mila v-am lasat.Ceva am uitat,mila Tatalui din cer,sa va miluieasca cu tot felul de placeri,sa nu le mai cautati nicaieri.Mila si indurarea sa cuprinda toata suflarea,si noi miluiti sa cantam cantarea.Ai mila Doamne si de noi,ca ne vedem toti goi!Doamne,mila ta sa cada peste noi,sa nu facem razboi!Umila v-am umilit,si acum sa nu mai cersiti!V-am miluit!

Am dat apa la moara...

Nu vreau sa m-i se strecoare,am dat apa la moara,sa nu mai ma doara.De cine sa nu ma mai doara?De mine,si sa am mare grije de mine,si sa ma iubesc si mai bine.Nu tot ce dai la moara,te omoara,te infioara.Am dat apa la moara,ca a fost o cioara,nu o vioara.Am vrut sa cant la vioara,si m-a deranjat o cioara,am pafugat-o sa zboare.Se zice proverbul,cand vrei sa scapi de cineva sau ceva,trebuie sa-l iei cu verbul.Tot dau apa pe moara,dar toate ma doboara,si ma gandesc sa nu doara.Toate-s in doara,pe sfoara,ca nu am gasit nici o moara.Nimic nu vreau sa mai moara,ca toti ma trag de sfoara,si toate ma infasoara.Acum mi-am facut o moara,si am jucat si moara,cu Marioara.Moara este buna de ceva,iti strecura si viata grea,si te duce tot asa.Unde este moara mea?Almintre-lea nu a fost moara mea,a fost a lui altcineva,dar m-am folosit eu de ia.Si cum toate curg la vale,am curs si eu agale,ochii mi-au plans a jale.Le-am pus toate la moara,si apa a curatat toate lucrurile murdare.Am invatat,m-am spalat,m-am curatat,inima curata mi-am pastrat,si toate problemele la moara le-am dat.Moara cursul ei si-a continuat,eu am plecat,apa nu s-a tulburat,si eu cristal curat am inventat.Totul a fost exterminat,eu m-am bucurat!Sa dati si voi apa la moara,cand sunteti suparati.