Sunday, September 25, 2016

Cu dulceata...

O inspiratie primita chiar acum de la mama mea.Am intrebat-o,cum te mai simti,si ce faci acum?Ea mi-a spus ca ma indulcesc,si i-am zis,cu ce?Ea mi-a raspuns,cu o dulceata,ca tare amara e gura de la medicamente.Si apoi,i-am zis,si eu vreau sa ma mai indulcesc putin,nu numai gura,dar si viata sa o mai indulcesc,sa nu para a fi chiar asa de amara.Si bine si facui,cu o dulceata ma indeletnicesc eu acui.Fiecare om poarta in sine o dulceata.Si fiecare trebuie sa o aiba din belsug.Dulceata prin care omul alunga amaraciunea,ca adesea omul cauta adevarul,care e viata priceperii,in mijlocul relelor fara numar,un bine,si nu stie ce bine,e viata inimii dulce.Si tot cauta,fuge de indoiala,gandire,ceea ce el a crezut bine,si se schimba in amaraciune.Noi nu stim nici ceea ce ne e bun,nici ceea ce ne e vatamator.Dar,BUNUL DUMNEZEU ne lumineaza prin Cuvantul Sau,ne sustine prin har,daca primim sau nu harul nadejdii noastre.DUMNEZEU ne cunoaste pe fiecare dintre noi,dupa nume,EL ne cheama,si se indura de noi.Cand ne da darul evlaviei,nu ne da din vrednicia noastra,ci din mila,pana cand ne invrednicim,a lua o faramatura de dar,o picatura de har.Cand omul a cutreierat toate,a auzit toate,a vazut toate,trebuie sa se intoarca la acest cuvant,care cuprinde toata intelepciunea si toata perfectiunea.EL stie cand sa ne dea,cum sa ne dea si cat sa ne dea.Adeseori,da intr-un minut ceea ce n-a dat ani intregi,iar daca ne lipseste de dar,sa socotim ca pacatele ne-a impiedicat.Mana DOMNULUI cere inima curata,infranta si smerita.Nimic nu e mai folositor,nici mai trebuincios decat cu El.Avem inlauntrul nostru,cine cerceteaza cu seriozitate inima,gaseste acolo germenele tuturor rautatilor,care se poate dezvolta la fiecare dintre noi mai mult sau mai putin.Adu-te pe tine insuti pe altarul inimii tale,goneste din inima ta tot ce te tulbura si adu-o intreaga Lui.Fa ceea ce te odihneste,dar nimic fara DUMNEZEU.Sileste-te a ramane neschimbat cu inima ta,in toata imprejurarea buna sau rea.Sa avem o dulceata in fiecare suflet,care e mai importanta decat amaraciunea.E de neinteles ca trebuie sa spunem neincetat omului,gandeste-te la suflet,caci timpul fuge,vesnicia se apropie,maine,astazi poate,ea va incepe pentru tine,si cu toate acestea e adevarat daca nu i s-ar aminti la fiecare ora acest adevar,omul l-ar uita,atat e de puternic farmecul lumii asupra acestei creaturi.Cuvantul Lui ne arata mizeria noastra si ne arata si vindecarea ei.Sa adunam in cugetul nostru si sa invatam a ne umili,a ne cunoaste slabiciunea noastra,a privi spre El,si a-l iubi.Se intampla de multe ori sa ne simtim parasiti,fara nici o mangaiere,din toate partile incercari,ispite,dureri.Dar sufletul se crede aproape de cadere,pentru ca el nu mai vede bratul care-l sprijineste.Aceasta stare e cea mai mare indeletnicire a credintei,dar astfel se savarseste in noi taina mantuirii si ne arunca la picioarele Lui.Sa urmam in pace calatoria noastra.Tot ce se sfarseste e scurt,si nimic nu e greu celui ce nadajduieste.In mijlocul acestui mare naufragiu al lumii,o mana binefacatoare ne arunca de sus funia nadejdii,care putin cate putin,trage din valurile omenesti si ne ridica pana la Cer,si-l ajuta pe cel ce se apuca de ea cu tarie.Ajuta-ne Doamne,si da-ne biruinta!Sa ne mai indulcim putin...

No comments: