E ziua socotirii…

Nu trebuie sa te chircesti,de ziua socotirii,ci trebuie sa multumesti,sa nu ai roadele firii pamantesti.Sau sa faci o comotie de locomotie.Sezi pe vine,unde se simte o nevoie de bine,nu o rana,ca prin perfuzie.Nu-ti trebuie,nici prea multe cuvinte si nici prea multa minte.Sa fi destept,sa lasi sa cada pe unde apuca,ziua socotirii sa nu se duca.Pune un punct la sfarsit,ca sa nu te intinzi,pan la infinit,sa nu ucizi niciodata din tine copilul.Nu am tot,dar am strictul necesar,si multe probleme ce nu dispar.Sa ai strictul necesar,e un dar,dar nu-n zadar,ca n-am habar.Sunt multumita cu ce am,imi ajunge strictul necesar,ma impachetez si plec,cu visul in lume petrec.Si la ce mi-ar folosi lumea intreaga,cand eu nu mai sunt intreaga.Pentru cat timp mi-a mai ramas,foarte putine lucruri mi-au mai ramas,si nu am timp sa le folosesc,pe plac.Dar inca am mai ramas,strictul necesar nu m-a ars,m-a tras.O sa-mi fie bine,si daca nu,strig dupa tine,sa vii dupa mine!Imi ajunge,si atat!Socoteste-te azi cu ce ai mai ramas.In ziua socotirii toate au ars,si am ramas doar cu un gust rar amar.Sa va fie pe plac,un gust dulce aromat.Cred ca ar fi mai bine,sa nu mai rascolesc,cum a fost,si nici cum o sa fie,ci doar cu socotire sa traiesc.