Cu dulceata...

O inspiratie primita chiar acum de la mama mea.Am intrebat-o,cum te mai simti,si ce faci acum?Ea mi-a spus ca ma indulcesc,si i-am zis,cu ce?Ea mi-a raspuns,cu o dulceata,ca tare amara e gura de la medicamente.Si apoi,i-am zis,si eu vreau sa ma mai indulcesc putin,nu numai gura,dar si viata sa o mai indulcesc,sa nu para a fi chiar asa de amara.Si bine si facui,cu o dulceata ma indeletnicesc eu acui.Fiecare om poarta in sine o dulceata.Si fiecare trebuie sa o aiba din belsug.Dulceata prin care omul alunga amaraciunea,ca adesea omul cauta adevarul,care e viata priceperii,in mijlocul relelor fara numar,un bine,si nu stie ce bine,e viata inimii dulce.Si tot cauta,fuge de indoiala,gandire,ceea ce el a crezut bine,si se schimba in amaraciune.Noi nu stim nici ceea ce ne e bun,nici ceea ce ne e vatamator.Dar,BUNUL DUMNEZEU ne lumineaza prin Cuvantul Sau,ne sustine prin har,daca primim sau nu harul nadejdii noastre.DUMNEZEU ne cunoaste pe fiecare dintre noi,dupa nume,EL ne cheama,si se indura de noi.Cand ne da darul evlaviei,nu ne da din vrednicia noastra,ci din mila,pana cand ne invrednicim,a lua o faramatura de dar,o picatura de har.Cand omul a cutreierat toate,a auzit toate,a vazut toate,trebuie sa se intoarca la acest cuvant,care cuprinde toata intelepciunea si toata perfectiunea.EL stie cand sa ne dea,cum sa ne dea si cat sa ne dea.Adeseori,da intr-un minut ceea ce n-a dat ani intregi,iar daca ne lipseste de dar,sa socotim ca pacatele ne-a impiedicat.Mana DOMNULUI cere inima curata,infranta si smerita.Nimic nu e mai folositor,nici mai trebuincios decat cu El.Avem inlauntrul nostru,cine cerceteaza cu seriozitate inima,gaseste acolo germenele tuturor rautatilor,care se poate dezvolta la fiecare dintre noi mai mult sau mai putin.Adu-te pe tine insuti pe altarul inimii tale,goneste din inima ta tot ce te tulbura si adu-o intreaga Lui.Fa ceea ce te odihneste,dar nimic fara DUMNEZEU.Sileste-te a ramane neschimbat cu inima ta,in toata imprejurarea buna sau rea.Sa avem o dulceata in fiecare suflet,care e mai importanta decat amaraciunea.E de neinteles ca trebuie sa spunem neincetat omului,gandeste-te la suflet,caci timpul fuge,vesnicia se apropie,maine,astazi poate,ea va incepe pentru tine,si cu toate acestea e adevarat daca nu i s-ar aminti la fiecare ora acest adevar,omul l-ar uita,atat e de puternic farmecul lumii asupra acestei creaturi.Cuvantul Lui ne arata mizeria noastra si ne arata si vindecarea ei.Sa adunam in cugetul nostru si sa invatam a ne umili,a ne cunoaste slabiciunea noastra,a privi spre El,si a-l iubi.Se intampla de multe ori sa ne simtim parasiti,fara nici o mangaiere,din toate partile incercari,ispite,dureri.Dar sufletul se crede aproape de cadere,pentru ca el nu mai vede bratul care-l sprijineste.Aceasta stare e cea mai mare indeletnicire a credintei,dar astfel se savarseste in noi taina mantuirii si ne arunca la picioarele Lui.Sa urmam in pace calatoria noastra.Tot ce se sfarseste e scurt,si nimic nu e greu celui ce nadajduieste.In mijlocul acestui mare naufragiu al lumii,o mana binefacatoare ne arunca de sus funia nadejdii,care putin cate putin,trage din valurile omenesti si ne ridica pana la Cer,si-l ajuta pe cel ce se apuca de ea cu tarie.Ajuta-ne Doamne,si da-ne biruinta!Sa ne mai indulcim putin...

Daca,Doamne,m-ai facut...

Sunt un bulgar de nimic,
Sunt un strop de roua in soare,
Dar cu cat ma vad mai mic,
Cu atat Tu,cu atat Tu ma vezi mai mare.

Daca,Doamne,m-ai facut
O fereastra catre Tine,
Cu cat sunt mai nevazuta,
Cu atat Tu,cu atat Tu,te vezi mai bine.

Doamne,cand suntem noi doi,
Nu are cel viclean ce-mi face.
Cand imi poarta el razboi,
Tu ma imbraci,Tu ma imbraci atunci cu pace.

Vin din cer mi-ai dat sa sorb,
Si pe ochi m-ai uns cu tina.
Si cu cat eram mai orb,
Cu atat Tu,cu atat Tu mi-ai dat lumina.

Si din toate cate-n Rai,
Le pastrezi Tu pentru mine,
Nu mi-e dor de tot ce-mi dai,
Cat mi-e dor,cat mi-e dor,Doamne,de Tine.

Dumnezeul puternic...

Dumnezeul puternic,ce-i cu tine pe munte,
Zi de zi te intareste,si nu vei cadea,
E cu tine si-n vale,iti alunga durerea,
Cel ce a creat ziua,e Dumnezeu si noaptea.


Mana Lui cea tare,ce te-a tinut sus pe munte,
Tot ea te va tine,si-n vaile adanci,
Dumnezeul ce-ti pune,bucurie in suflet,
Tot El iti va sterge,lacrima atunci cand plangi.


Vorbim de credinta,cand suntem sus pe stanca,
Pare usor cand necazuri n-avem,
Insa vin clipe grele,cu incercari si ispite,
Atunci Domnul vede,cat te increzi tu in El.

Eu vin!a promis Dumnezeu...

Eu n-am sa te las ca sa pieri,
Cand treci prin necazul cel greu.
Atunci cand ma chemi in dureri,
Eu vin!a promis Dumnezeu.

Cheama-ma in ziua cea grea,
Cand nori de necaz vor veni.
Atunci Eu te voi ajuta,
Iar tu-n cant ma vei proslavi.

Cand ziua s-a dus,e tirziu,
Si singur in noapte ramai,
In jurul tau totu-i pustiu,
Si-o piatra de-ti pui capatai.

Cheama-ma si am sa vin,
Si-o scara la cer voi inalta,
In noapte,sub cerul senin,
Cu tine de vorba voi sta.

Te simti de furtuni clatinat,
Si valul te impinge spre stinci,
In jur mai auzi disperat,
Un vuiet de ape adinci.

Cheama-ma in clipa cea grea,
Cand valul loveste cumplit,
In Mine pe stinca vei sta,
Furtuna privind linistit.

Eu sunt Cel ce sunt,Dumnezeu,
Si aud cand ma strigi din necaz,
Caci Eu vad din cer chinul tau,
Si lacrima pe-al tau obraz.

Crede si nu te-ndoi,
Asteapta in tacere ajutor,
Caci Eu linga tine voi fi,
Si chinul va fi mai usor.

Cheama-ma in ziua cea grea,
Cand nori de necaz vor veni,
Atunci Eu te voi ajuta,
Iar tu in cant ma vei proslavi.