Toamna,sub cerul de mister...

Toamna,am impletit raze de lumina,lacrimi si taceri,atunci,candva,sub cerul de mister.Stelele si luna,ne-au tinut lumina,si noi am plutit printre alte zari.Dragostea a fost ca la ea acasa,noi n-e desfatam cu drag la masa,si muzica n-e mangaia pe fata.Au trecut anotimpuri de atunci,dar noi nu ne-am uitat,nicidecum.Se rupe o ramura din mine,ca imi vine asfintitul,dar eu nu fac pe sfantul,doar imi scriu gandul,si-mi astern cuvantul,in imensitatea lumii,daruind luminii.Vreau sa dau iubirii flori de stele,si sa-mi deschid inima,sa ajunga pana la stele.Tineretea mia pierduta,in lanurile vietii,vor tine de amintire,in povestile mele,ca-n Univers am fost o data.Imi pare bine ca te-am cunoscut pe tine,pentru-ca am putut si am avut ce scrie,aventura noastra,pe o farfurie argintie,cu lacrimi de iubire.Ne vom mai intalni,dar nu in acel loc,ci sub cerul clar de semiluna,poate intr-o luna.Sper ca esti bine si sanatos,de la mine,tot ce e nobil si frumos,ca noi ne-am bucurat,in gand,dar si sub cerul plin de stele,ca printre zabrele.Am avut lumina si ganduri,si nu am fost singuri,am stat doar pe ganduri!Acum te cunosc mai bine,ca ma urmaresti pe mine,si vrei sa fiu cu tine.Distanta e mare,dar cerul e o splendoare,cand privesti din departare,te simti asa de mare,doar iubirea te patrunde,cand te doare.Te privesc,esti acolo,la punctul de plecare,din departare!