Obosita de atita nepasare,sub pasii grei ai unei lumi fara repere,privesc lumea cu ochi de dragoste,si ma hranesc cu Lumina.Partea care ne revine,s-o impartim cu bucurie,zi de zi.Exista momente in viata,cand vezi cat de mult egoism exista in fiecare.Toti vrem ceva,recunoastere,iluminare.Aceasta este fiinta umana,este lumea unde noi am pus o caramida la nedreptate,sau am zdrobit un suflet din egoism.Nu ma lasa sa ma rostogolesc intr-un abis al gandurilor rele,si nici sa-mi incui inima,caci ea este biletul de zbor spre Casa,pe care nu trebuie sa il pierd.Iti multumesc Doamne,pentru ca ai fost linga mine de fiecare data cand Te-am chemat,de aceea doresc ca in fiecare dimineata cand ma trezesc sa Te Slavesc,sa-Ti multumesc pentru iubirea ce o am in suflet atunci cand Iti vorbesc.Cum as putea sa tac,si sa nu-Ti cant?Caci daca eu nu-Ti voi canta,Te va lauda si marea si pamantul.Daca voi tacea,pietrele vor striga,daca nu iti voi canta,natura intreaga Te va lauda!Cum as putea sa nu iti spun,cand vad la orice pas ca ma iubesti,si ca esti bun.Cum as putea sa stau in nepasare,cand simt atat parfum,si vad culori pe fiecare floare.Ma inchin cu multumire,ingenunchind in fata Ta.Sa-L laudam pe Dumnezeu pentru ceea ce a facut,face,si va face in vietile noastre pe acest pamant.Lovesc o piatra,vibrand,ea-mi spune,povestea apei ce-a trecut,venea,de undeva,de sus,din munte,atat de multe.Imi mai spunea aceasta piatra despre o mama.Indiferenti,prin viata,ne impiedicam de-o piatra,far-a gandi o clipa cate povesti ascunde,iata.N-o fi degeaba vorba din batrani,apa trece,dar pietrele raman.In framantarea zbuciumat-a vietii,te caut,tinerete,intr-o piatra.Privesc prin panza vremii,azi numar pasi uitati demult pe pietre.Daca durerea ma pune la pamant,lacrima durerii,risipi-voi,oare?Timpul fara grai se aude-n toate,tot incerc,sa uit,mama sunt si nu se poate.Cand timpul carunt isi scutura pletele,si-mi picura in viata cateva clipe de pace alba si pura,alerg sa il salut,sa simt mirosul apei si sa ma plimb prin lumea pietrelor si a nisipului.Dar dupa un lung si anevoios urcus,mi-am aruncat privirea in urma.Dragii mei sunt momente in viata cand Dumnezeu ne incearca credinta,in momentele acelea parca nici rugaciunea nu mai este ascultata,te simti singur,parasit,dar uneori nu ne raspunde tot pentru binele nostru.
No comments:
Post a Comment