Nici nu pot sa ma mai storc,ma simt ca un flostomoc,e foarte greu si sa ma-ntorc.Lumina e prietena mea,gradina e vindecarea mea,cu ochii larg deschisi te astept,si umbrele negre sa l-e stergi.Eternintatea mi-e vecina,prietena si cu lumina,si raza mea topeste ura.Opreste Doamne,tipatul isteric,si pototeste-mi frica,de-ntuneric,si daruieste-mi lumina,ca un far.Si cuvantul potoleste-l ca vantul,sa nu-mi tulbure gandul.Si duhurile rele,si aprigile grele,sa nu mor de ele.Si fosnetul inimii,si gandul de pacat,sa fiu nepatat,de patimi si oftat.Iar timpul ce trece prin veacuri,lecuieste-l cu leacuri,sa nu mai fie boale si atacuri.Linistea sa domneasca peste veacuri,si fruntea s-o aplecam pe straturi,sa nu fie nici asalturi.La viata sa-i cantam cantarea,si sa aprindem candela,cu visarea.Acum e inspre seara,duhurile rele sa dispara,cu miros de tamaie,si fara fiori de gheara,spre rosii nori de seara!Sa ma intorc nu pot,dar invat sa inot sa nu ma scufund,cand nu mai pot!Inapoi nu ma mai intorc,dar drumul pe care am fost,e un drum,fara intoarcere inapoi,dar e scris,drum nou,alege din nou!
No comments:
Post a Comment