Ce trista-i toamna ce-a venit...

Ce trista-i toamna ce-a venit,
Ce a fost verde s-a palit,si-a ruginit.
Se-nalta trist virtej de fum,
Departe-s pasarile acum.
Imbraca in huma tot ce-i bun,si arunca in drum.
Culori si frunze ce-au murit,
Si flori ce-au ars ce-au saracit,
Ce trista-i toamna ce-a venit in mine,acum.
Ce nostalgie m-a cuprins,
Privind a cerului intins,atit de stins,
Din pieptumi scapa un oftat,
De ce nu cant cum am cantat,
De ce nu-L laud cum L-am laudat,pe Cel Prea-inalt.
De ce de jale sunt cuprins,
De ce al rugii glas mi-e stins,
De ce de greu sunt azi invins,si apasat.
Te rog sa-mi dai putere iar,
Te rog sa-mi dai credinta-n dar,caci poti prin har.
Ah primavara din etern,
Vreau iarasi versuri sa-ti astern,
Vreau iar in ruga sa te chem,sa nu ma tem.
Sa imbraci in floare pomul meu,
Sa-mi dai puteri sa inving cei greu,
Ca neclintit sa stau si eu,prin triste vremi.
Zimbeste bratelor sleite de puteri,
Se vor intinde sa prinda licurici,
Zimbeste pleoapelor invinse de dureri,
Se vor tamadui fara cicatrici.
Zimbeste cerului noptii innourat,
Iti va trimite razele de luna.
Zimbeste soarelui cel de curind plecat,
Se va intoarce sa-ti spuna noapte buna.
Zimbeste toamna tufelor de liliac,
Vor gasi puteri sa mai dea in floare,
Zimbeste frunzelor desprinse din copac,
Aripi de inger se vor cerne-n zare.
Zimbeste aproapelui ce nu te vede,
O lumina noua in el va straluci,
Zimbeste omului care nu mai crede,
Zimbetul viu prin el se va sfinti.
Cu un zimbet tii in zbor frunzele ce cad,
Cu un zimbet tii in zbor puf de papadii,
Cu un zimbet tii pe bolta si stelele ce ard,
Roadele pe pomi si strugurii pe vii.