Copilaria e o poveste...

Floare floricica,nu mai vreau sa fiu mica,ca nu mai am mamica.Nu mai vreau sa cresc nici mare,ca pe toate le-oi duce tot eu in spinare.Floare floricica,am ajuns bunica,dar acum imi este greu,ca toate mi se strica,mereu.Puterea ma paraseste,parul imi albeste,dintii se ingalbeneste,ochii imi slabeste,si vazul se miceste.O,tu copilaria mea,uite ce belea ma ia.Imi amintesc de-a mea copilarie,cum ma jucam si de frica nici nu stiam,ci doar cu mama ma spovedeam.A fost greu,a fost usor,dar tot ne suiam in pom usor.Cum o fost n-o sa mai sie,saraca mea copilarie,ca am ajuns si la anii da pribagie.Nu o sa mai fiu cinara o data,chiar si de mi-as da lumea toata.Mi sa dus copilaria,eram prieteni multi ca fratii,dar au inaintat gigantii.Ne jucam cu totii,de-a saracii si bogatii,imparteam un mar si-o para,ca intr-o zi frumoasa de vara.Zice o vorba a nu stiu cui,tot omu-i cu focul lui.Si-al meu dor nu-i ca oricare,tat ma prinde si ma doare.In vesi no sa ma sie,raiul din copilarie.Dulcea mea copilarie,te-am iubit chiar fara stire,ca nu stiam io,ce-o sa mai vie.Ca un dor,ca o poveste,a trecut si nu mai ieste.Dar parintii mei nu mai sunt,si eu nu mai stiu ai cui sunt.Tragie dorul si tot tragie,dar pa min nimic nu ma mai atragie,ca nimic nu mai pot fasie.Am un foc aprins in cept,ca nu pot sa mai astept.Nu am nici o palma de pamant,dar multe palme am tras in vant,si am ramas doar in cuvant.