Sunt magaligarita…

Azi am facut-o lata,am pus-o pa lopata,si la lumii a fost data.Sanatate!

Aprilie,floare de vanilie…

Prin cata incercare,si cata rabdare,m-a dus si calare,pe luna si duna,si din nou ma pune sa scriu povesti bune.Dumnezeu e mare,a avut cu mine atata rabdare,m-a ars ca pe un soare,m-a bagat si in caldare,sa simt ca ma doare.Dar Dumnezeu e si tare,nici nu mai stiu la cata incercare m-a pus,dar nu am putut sa trec nici o mare.Vreau azi sa va spun,cat de mare e Dumnezeu,ca a salvat si azi sufletul meu,si de la moarte m-a scapat mereu.Sa va zic si cat e de tare,mi-a dat un sut sa fug si mai tare,dar am picat de pe picioare,si m-a ridicat din nou,asa cat sunt eu o batoza,de mare.Bun a fost cu mine Dumnezeu,chiar si in ceasul cel mai greu,mi-a dat sa mananc bataie cat vrei.A facut ce a vrut cu mine,m-a batut,tot El m-a uns,si mi-a spus ca pot sa duc.Eu mult am plans,si tot El mi-a spus,ca harul meu iti este indeajuns!Nu i-am cerut nimic,doar i-am multumit,si de toate m-am pocait.Azi din nou sarbatoresc,din ziua cand am spus ca ma pocaiesc,si pe El o sa-l urmez,toata viata cat traiesc.Dar nu totdeauna am fost cuminte,mi-am mai scos si un dinte,si de par mult m-am tras,a fost cret si indestulat,nu s-a vazut nimic,cat a mai ramas.Multe palme,chiar si mi-am tras,cu capul de tavan am dat,pana cand lectile le-am invatat,dar mai am inca multe de invatat.Din ziua de cand m-am nascut,mama mea mi-a spus,ca multe am avut de dus,dar nici ea nu stie cum eu le-am dus.Acum vreau sa va arat,cum eu am ramas,din ziua cand in lumea asta am intrat,si pana la anii astia,cum eu am tras,calare pa magar,dar tot am tras.Nu stiu cat pot sa mai trag,ca nimic nu imi mai este drag,doar de voi imi este drag,de aceea mai tot trag.Mai trag nadejde,pana frunzele nu se mai vestejeste,si sfarsitul se opreste,Raveca tot va povesteste.An dupa an,daca mai am har,sau raman fara hotar,pana ajung la liman!Sanatate tuturor,acum am venit sa scriu,pana nu mor.Mai stau si-intr-un picior,mai vad si chior,dar in natura tot ma strecor,cu un decor.Nu stiu cat mai am harul,sa merg cu magarul,dar ma bucur si cu cobzarul.Pana se sfarseste harul,chiar daca raman cu amarul,ma tot duc cu carul.Dumnezeu e bun,si in toate imi face un drum bun.Aprilie,fi un miros de vanilie!

Pe ultimul drum…

In amintirea celui ce a fost,dar cu sufletul nu mai este,Ionel Ticau.Asa ne ducem cu totii,rand pe rand,vrand ori nevrand,si altii cugetand.Cu fiecare dintre cei ce pleaca,murim si noi,putin,si viata ne tot apleaca.Imagini,ganduri,doruri,si amintiri,adorm in stinsele priviri.Chiar daca drumul e scurt sau greu,l-am strabatut cu totii.Si chiar daca drumul intoarcere nu are,lumea a fost mica,dar Domnul a fost mare.Salut de ramas bun,lacrimi din ochi curg vrand nevrand,pe obrazul meu,si-al tuturora.Ne-am nascut si am murit,dar ce-a contat,doar o clipa am existat.Odihna vesnica,verisoare!

6 luni de cand ai plecat…

Sunt linistita,dar tot ma doare,ca si inima mea ma omoara,dar traiesc inca o seara.Pana in ziua cand din nou ne vom vedea,iti spun de aici de pe pamant,ne vom revedea!La revedere,pana cand Cerul ma cere!

Vicii,delicii si capricii…

Viciul este o practica,un comportament sau un obicei in general considerat imoral,sau nesanatos.Viciile sunt de obicei asociate cu temperamentul unei persoane,mai degraba decat cu moralitatea lor.Opusul viciiului este virtutea.Viciile omului impiedica la valorificarea potentialului,in ritmul la care omul este capabil,si prea putin insemnat la prima vedere,la care este greu de a renunta.Daca ma urmaresti,probabil vei vedea si in mine multe vicii.Orice viciu este un obicei.Doar ca unii nu isi dau seama ca le au,pentru ca n-am fost antrenati sa le vedem.Suntem obisnuiti ca atunci cand vorbim despre vicii sa ne referim la niste obiceiuri negative.Dar oare se poate sa fie si obiceiuri bune?Pentru unii,mersul la sala e un viciu.Pentru altii,iesitul in natura,pescuitul,vanatul,si multe alte sporturi sunt tot vicii.Indiferent de natura lor,ce trebuie sa intelegem e ca viciile sunt personalizate si ca suma viciilor ramane constanta daca nu te ocupi de starile din spate.Singurul numitor comun din spatele viciilor este starea.Si de cele mai multe ori,starea este una de neputinta sau nemultumire de sine.Indiferent despre ce viciu este vorba,el incepe pornind de la starea care alimenteaza acel viciu.Cauti cauzele care genereaza actiunea,apoi starile pe care le simti cand apar acele cauze,apoi starile ce le traiesti cand implinesti viciul.Si tot asa.Te intorci iar si iar la emotiile din spatele obisnuintelor pe care le numesti vicii.Viciile sunt deosebite de alte obiceiuri prin efectele lor.Cate vicii am si eu,dar trebuie sa ma controlez,si sa-mi revindec gandirea.Indentifica viciile care te caracterizeaza iar daca le gasesti,incerca sa renunti la ele.Ca strangi timbre,sau ca tragi pe nas,ca nu poti fara femei sau ca pui ierburi in atlas,poti sa-i spui oricum,eu le numesc vicii.Atata timp cat cantitatea iti provoaca delicii,e vorba de dependenta,nu conteaza drogul,cand te-ngropi in ceva si ai uitat scopul.Schimb de vicii,nimic anormal,caut in continuu o iesire din banal.E vorba de vicii,omul cat traieste invata,finalizez rulez,oftez,si te las sa te gandesti.Eu am pacatele mele,mii de defecte si vicii,totusi gasesti printre ele si calitati si delicii.Pe creier am tot capricii dar in momentele fricii.Coloana-mi ramane dreapta,eu imi cunosc inamicii,vicii,delicii si capricii.Slabiciunile mele sunt armele mele,imi vindeca ranile grele,si sufletul,vere.Si in momentele rele tot ele imi dau putere,sa trec peste bariere,sa-mi depasesc limitele si viciiele mele.Putere sa rezist,putere sa exist,printre hiene viclene,sa functionez,sa ma controlez,sa pot sa ma relaxez,si sa mai rezist.Nu vreau sa uit de Tatal Ceresc,sa nu uit ca sunt slaba,si sa ma feresc de vicii cat mai pasesc.