E o lume minunata…

E o lume minunata,dar viata nu e dreapta,eu trebuie sa fiu dreapta,dar nimic nu ma mai indreapta.Si azi,ca si ieri,si in fiecare zi,sarbatoresc viata.Impart cu tine fericiri,dar si dezamagiri.Sunt optimista,dar cateodata sunt si pesimista.Paranoia,metanoia,si nevoia,m-a intors cu voia,si am cazut pe a doua.Rima nu a picat,doar eu m-am rasturnat,inca nu am decedat.O zi minunata,eu sunt o strofocata,toate m-a lasat balta.E frumos,cerul e conturos,inima imi canta,soarele imi surade,viata nu-mi ajunge.Traiesc sa iubesc,axeitatea ma smulge,vorbesc,dar nimeni nu ma aude.O linie dreapta,imi este pe frunte,ma privesc,nimeni nu-mi raspunde.Pornesc sa privesc,si cerul de departe ma strapunge.Alerg mai departe,vreau sa te simt mai deaproape,dar ce pacat,distanta ne-a presarat.Acum eu am plecat,pomii in floare eu i-am lasat,cu drag m-am bucurat,a fost asa de minunat,totul m-a fermecat!Nu am visat,totul a fost foarte adevarat,am trait,am invatat,fericire eu am capatat,si voua eu v-am imprastiat.Am impartit cu voi,din tot ce eu am adunat!Din nou de viata,eu m-am bucurat!A fost doar un moment de neuitat,si pasarelele m-au salutat,intreaga natura a cantat,de dureri am si uitat.Si adeseori pe-a vietii carare,intampin tragedii si suparare.Pe calea vietii,adeseori dureri vin si zdrobesc al meu senin.Pe-a vietii carare,adeseori luam hotariri pripite.Trebuie sa lupt,sa inving,Doamne,ajuta-ma,orice atac vrajmas sa-l sting,cand voi fi in lupta.Cateodata,ceea ce conteaza,nu este ceea ce avem,ci ceea ce am renuntat sa avem.Ma gandesc,dar imi dau seama ca doar asa ma pot trezi la realitate.Calc si azi pe urma pasilor de ieri,nu stiu alte drumuri,sa se opreasca o clipa dintr-un veac ce vine.E la fel ca ieri,dar ii spunem maine.Dar e omeneste sa ne dorim ce nu putem avea.Pentru ca asa suntem noi,niciodata nu apreciem ceea ce avem,nu ne bucuram de soare,iar asta ne rapeste timpul pentru cele mai frumoase momente.O,omule,ce mari raspunderi ai,de tot ce faci pe lume,traiesti o viata,e numai una,omule,tu vei pleca din lume.Eu sunt bolnava,ori cum inca mai supravietuiesc,cu mila si harul nemeritat.Uneori,adeseori,adesea e nevoie de trecerea multor ani.Viata este in continua incercare.Plansul este o reactie normala si a-l retine este foarte daunator pentru sanatate.Asta nu inseamna ca nu trebuie sa-l mangaiem si sa-l linistim pe cel care plange.Privind efectul,vezi ca unul dintre grelele vietii sunt grijile,obsesiile.Si pamantul este bolnav.Toti suntem bolnavi,mai mult sau mai putin,mai devreme sau mai tarziu,toti oamenii cad prada vietii traite.Toti sunt afectati de boalele acestei lumi.Asa mai trebuie sa radem si noi putin,sa mai scapam de stres.Imi place sa multumesc pentru fiecare zi,in care ochii mei sunt mangaiati de primele raze de soare,si sa multumesc pentru purtarea de grije de fiecare zi.Cu mare dor astept mareata zi,Isuse drag,a Ta Imparatie.Fiinta mea suspina,adanca pace va domni,si adanca armonie,atunci cand Tu vei reveni.Ajuta-ma ca sa-Ti slujesc,o Doamne,numai Tie,ca in ziua aceea sa primesc,a Ta Imparatie.Nu exista nimic,nici o imprejurare,nici un necaz,nici o incercare,care sa ma atinga,atata timp cat ele nu au trecut mai intai prin Dumnezeu,apoi m-au patruns si pe mine.Daca au ajuns,este pentru ca exista un scop maret,pe care eu inca nu-l pot intelege.Nici o imprejurare nu ma va tulbura,nici o incercare nu ma va dezarma,nici o situatie nu ma va face sa dau inapoi,pentru ca ma voi odihni in bucuria Domnului meu.Astept ziua aceea mareata,cand Doamnul va reveni,in preafrumoasa dimineata,cand dorul mi s-o implini.Si voi cunoaste-o alta viata,cu El fata in fata.Si atunci visul cel mai drag,contemplind clipa mareata,in cea mai dulce dimineata.In Tine voi gasi doar bucurie,pace,armonie pe deplin,si voi gusta din apa vie,ce curge de sub tronul cel divin.Atunci eu voi uita de tot amarul vietii,de lacrimi,necaz,dureri si chin,iar in lumina dulce a diminetii,te voi vedea Isuse pe deplin!Astept mareata zi!Am o poveste veche,trista,dar in acelasi timp o adevarata lectie de viata.Este o poveste despre oameni,despre prietenia neconditionata si dragostea capabila de orice sacrificiu.Se spune ca a existat odata un arbore batran si maiestuos,cu ramurile intinse spre cer.Cand inflorea,fluturi de toate formele si culorile veneau de pretutindeni si dansau in jurul lui.Cand facea fructe,pasari din tari indepartate veneau sa guste din ele.Ramurile sale aratau ca niste brate vanjoase.Era minunat!Un baietel obisnuia sa vina si sa se joace sub el in fiecare zi,iar copacul s-a obisnuit cu el si a inceput sa-l iubeasca.Ceea ce este mare si batran se poate indragosti de ceea ce este mic si tanar,cu conditia sa nu fie atasat de ideea ca el este mare,iar celalalt mic.Copacul nu avea aceasta idee,asa ca s-a indragostit de baiat.Eul nostru incearca intotdeauna sa iubeasca ceea ce este mai mare decat el.Pentru adevarata iubire,nimic nu este insa mare sau mic.Ea ii imbratiseaza pe toti cei de care se apropie.Asadar,copacul s-a indragostit de baietelul care venea in fiecare zi sa se joace sub el.Ramurile sale erau foarte inalte,dar el si le apleca pentru ca baiatul sa le poata atinge pentru a-i mangaia florile si pentru a-i culege fructele.Ori de cate ori venea copilul,arborele isi pleca ramurile.Cand micutul ii mangaia florile,batrinul copac se simtea cuprins de un val incredibil de fericire.Baiatul a crescut,uneori dormea in poala copacului,alteori ii manca fructele sau purta o coroana impletita din florile sale.Vazand cum baiatul poarta o cununa din florile sale,dansind cu ea,copacul se simtea fericit.Il aproba cu ramurile sale si canta in bataia vintului.Baiatul a crescut si mai mult,a inceput sa se catere in copac,leganindu-se pe ramurile sale.Ori de cate ori se odihnea pe ele,copacul se simtea fericit.Timpul a trecut,iar baiatul a inceput sa fie apasat de alte indatoriri.Trebuia sa isi treaca examenele,sa isi faca prieteni.A inceput sa vina din ce in ce mai rar pe la copac.Acesta il astepta insa cu o nerabdare din ce in ce mai mare.Cand baiatul nu venea,copacul se simtea trist.Baiatul a crescut si mai mult,iar zilele in care trecea pe la copac au devenit din ce in ce mai rare.Intr-o zi,pe cand trecea prin apropiere,copacul i-a strigat,asculta,te astept in fiecare zi,dar tu nu mai vii pe la mine.Noi,copacii,nu avem bani,in schimb,suntem fericiti.Crengile noastre se umplu de flori,apoi de fructe.Umbra noastra ii racoreste pe cei incalziti.Cand bate vantul,dansam si cantam.Desi nu avem bani,pasarelele se cuibaresc pe ramurile noastre si ciripesc vesele.Daca ne-am implica si noi in afaceri financiare,am deveni la fel de inraiti si de nefericiti ca voi,oamenii,care sunteti nevoiti sa stati prin temple si sa ascultati predici despre iubire si pace.Noi nu avem nevoie de predici,caci traim tot timpul aceste stari.Nu,noi nu avem nevoie de bani.Baiatul s-a luminat imediat la fata.S-a urcat in copac si a cules toate fructele copacului,chiar si pe cele necoapte.In graba sa,i-a rupt crengile si i-a scuturat frunzele,dar copacul s-a simtit din nou fericit.Iubirea se bucura chiar si atunci cand este lovita.Cum spuneam,o poveste despre oameni,prietenia neconditionata si dragostea capabila de orice sacrificiu.E o lume minunata,chiar daca vantul sufla si te bate,peste spate,tu canta si invata,viata merge mai departe.