Cu socoteala...

Stiu socoata,dar la nimeni nu-s dator cum sa mi-o scoata,cand viata iasa de pe roata.Nu dau lumii nici o socoata,socotelile le tin cu mine,ca socoteala cu mine e ceea ce ma socoata pe mine,si stiu toate cat ma coasta.Am platit multe in viata,cu socoata si cu plata,ca socotelile nu au iesit la plata.Am dat de sapa,si mi-a iesit numai apa,ca si inima acum ma intapa.Ma culc cand vreau,si fac ce vreau,si tot ma scol chiar de nu vreau.De toate am amortit,chiar si sangele din mine,s-a oprit,ca circulatia nu s-a pornit.Cateodata am si amutit,pacatele mele m-a nenorocit,chiar si atunci cand bine am facut,si m-am indragostit.La mine nimeni nu s-a oprit chiar si atunci cand m-am impotmolit,tare m-am naucit.Tot eu le-am platit,si socotelile le-am cheltuit,socoata nu mi-a nimerit,m-am buimacit.Daca ma intreaba lumea,de ce umblu singura ca nebuna,le raspund,sa intrebe luna.Luna este prietena mea,stelele surorile mele,iar cerul si luceafarul pavazele mele.Pamantul cu tot ce e pe el,e asternutul meu.Acum socoata si voua v-am dat,buni sau rai,socoteala si voi o sa dati,cand de toate va saturati.Va rog sa nu va rasturnati,pe picioare bine sa stati,ca socoata o s-o aflati!Mancati si va saturati,de socoteli toti suntem apasati!Sanatate,Succes,Simplitate,si cat mai multe cu socoteala!