O povestioara de odinioara...

Povestea copacului batran,o poveste veche,trista,dar in acelasi timp o adevarata lectie de viata.Este o poveste despre oameni,despre prietenia neconditionata si dragostea capabila de orice sacrificiu.Se spune ca a existat odata un arbore batran si maiestuos,cu ramurile intinse spre cer.Cand inflorea,fluturi de toate formele si culorile veneau de pretutindeni si dansau in jurul lui.Cand facea fructe,pasari din tari indepartate veneau sa guste din ele.Ramurile sale aratau ca niste brate vanjoase.Era minunat!Un baietel obisnuia sa vina si sa se joace sub el in fiecare zi,iar copacul s-a obisnuit cu el si a inceput sa-l iubeasca.Ceea ce este mare si batran se poate indragosti de ceea ce este mic si tanar,cu conditia sa nu fie atasat de ideea ca el este mare,iar celalalt mic.Copacul nu avea aceasta idee,asa ca s-a indragostit de baiat.Eul nostru incearca intotdeauna sa iubeasca ceea ce este mai mare decat el.Pentru adevarata iubire,nimic nu este insa mare sau mic.Ea ii imbratiseaza pe toti cei de care se apropie.Asadar,copacul s-a indragostit de baietelul care venea in fiecare zi sa se joace sub el.Ramurile sale erau foarte inalte,dar el si le apleca pentru ca baiatul sa le poata atinge pentru a-i mangaia florile si pentru a-i culege fructele.Ori de cate ori venea copilul,arborele isi pleca ramurile.Cand micutul ii mangaia florile,batrinul copac se simtea cuprins de un val incredibil de fericire.Baiatul a crescut,uneori dormea in poala copacului,alteori ii manca fructele sau purta o coroana impletita din florile sale.Vazand cum baiatul poarta o cununa din florile sale,dansind cu ea,copacul se simtea fericit.Il aproba cu ramurile sale si canta in bataia vintului.Baiatul a crescut si mai mult,a inceput sa se catere in copac,leganindu-se pe ramurile sale.Ori de cate ori se odihnea pe ele,copacul se simtea fericit.Timpul a trecut,iar baiatul a inceput sa fie apasat de alte indatoriri.Trebuia sa isi treaca examenele,sa isi faca prieteni.A inceput sa vina din ce in ce mai rar pe la copac.Acesta il astepta insa cu o nerabdare din ce in ce mai mare.Cand baiatul nu venea,copacul se simtea trist.Baiatul a crescut si mai mult,iar zilele in care trecea pe la copac au devenit din ce in ce mai rare.Intr-o zi,pe cand trecea prin apropiere,copacul i-a strigat,asculta,te astept in fiecare zi,dar tu nu mai vii pe la mine.Noi,copacii,nu avem bani,in schimb,suntem fericiti.Crengile noastre se umplu de flori,apoi de fructe.Umbra noastra ii racoreste pe cei incalziti.Cand bate vantul,dansam si cantam.Desi nu avem bani,pasarelele se cuibaresc pe ramurile noastre si ciripesc vesele.Daca ne-am implica si noi in afaceri financiare,am deveni la fel de inraiti si de nefericiti ca voi,oamenii,care sunteti nevoiti sa stati prin temple si sa ascultati predici despre iubire si pace.Noi nu avem nevoie de predici,caci traim tot timpul aceste stari.Nu,noi nu avem nevoie de bani.Baiatul s-a luminat imediat la fata.S-a urcat in copac si a cules toate fructele copacului,chiar si pe cele necoapte.In graba sa,i-a rupt crengile si i-a scuturat frunzele,dar copacul s-a simtit din nou fericit.Iubirea se bucura chiar si atunci cand este lovita.Cum spuneam,o poveste despre oameni,prietenia neconditionata si dragostea capabila de orice sacrificiu...