Fii ca o stanca tare de granit.
Un pom sadit chiar langa drum sti bine,
Cand are rod de toti este lovit.
De ce te plangi cand toti te-au dat uitarii?
Tu esti chemat lumina sa ramai.
Dar nu uita de n-ai raspuns chemarii,
Tu esti infrant si-atuncea poti sa plangi.
De ce te plangi cand esti in suferinta?
Tu esti chemat sa fi biruitor,
Si-un murmur doar in drum spre biruinta,
Te face las si ingrozitor.
De ce te plangi cand ai cazut pe cale?
Eroii cad si se ridica iar.
Caderea deci e partea vietii tale,
De te ridici atunci devii un far.
De ce te plangi cand marea se framanta?
Si barca ta purtata e de val.
Iar noi vaslim spre patria cea sfanta
Plutim mereu spre marea de cristal
De ce te plangi cand nu mai ai lumina?
Si-n viata ta o clipa esti invins
Esti obosit si calea ti-e straina,
Priveste sus in port e un far aprins.
De ce te plangi cand bolta e pustie?
Si norii grei umbresc cararea ta.
Mai sus de nori e marea vesniciei,
E numai zi... curaj nu dispera!
De ce te plangi cand fratii tai de cruce?
Te-au parasit cu tot ce-i omenesc.
Cand peste tot e un galas placut si dulce,
Ce-ti spune azi,EU NU TE PARASESC!
Ce-ai semanat cu lacrimi,
Ai sa culegi cantand,
Oricat de lung e drumul,
Sfarsi-vei in curand.
Nu plange dupa anii,
Ce trec si nu mai vin,
Fii rabdator in chinuri,
Nu-i cerul tot senin.
Nu piere adevarul,
Marturisit si viu,
El nu e niciodata,
Zadarnic si pustiu.
Nici plansul rugaciunii,
Nici micul milei dar,
Nici jertfa dusa-n taina,
Nimic nu e-n zadar.
Alege in durere,
Adancul ei folos,
Doar ea iti da puterea,
Rabdarii in Hristos.
Caci orice pom rodeste,
Si totul vine-n rand,
Ce-ai semanat cu lacrimi,
Ai sa culegi cantand.
