Adunam adunam,si apoi plecam,cu mainile goale in jeb,si un cearseaf pe chiept,ca nimic nu mai este drept.Lumea aici o lasam,oricum facem,tot ne stresem,si nimic nu capatam.Daca am scris ceva care v-a osandit,s-au va-ti poticnit,iertati-ma,asa cuvintele mie mi-au venit.Iar tu acela,care imi spui ca nu stiu ce vreau,e adevarat.Nu stiu ce vreau.Ce am avut nu mai vreau,si ce am imi este indeajuns.Ce nu am avut,multe nu s-a putut,si eu si asa m-am multumit.Cerul daca mi-l daruiesti,dar si atunci,eu tot ma gandesc,stiu ca ma iubesti.Dar sunt confuza,nimic nu ma amuza,vreau o calauza.Iar cand mi-ai cerut o sarutate,distanta de la mine pan la cer,este mare.Asa imi petrec eu timpul,pana imi vine randul,sa ma odihnesc cu gandul.M-am gandit la Eminescu si la baci Popescu,ca s-au dus prea devreme,mai scurte ca zilele mele,si fara dragoste au murit,pe toti ia parasit.Cand ai o dragoste in mana,nu-ti bate joc de ia,prinde-o si n-o lasa de mana.Multe scriu si le subscriu,ca toti vom ajunge intr-un sicriu,si nimeni nu ramane viu.Nu te depresez,te informez,si iarta-ma,nu vreau sa mai gresesc.Am spus candva ca te iubesc,da,tot te iubesc,ca trebuie sa te iubesc,suntem oameni,si e bine sa nu ne injuram.Ramai in gandul meu,si in viata mea,nimic nu mai am ce da,doar iertare,pentru vina mea!
