Sunday, January 22, 2017

Cine poate stii?

Cand anii batranetii,te apasa tot mai greu,esti pe aripile vietii,si astepti zorii diminetii.Asa e bine,pentru anii ce mai trec,sunt dator si se cuvine sa multumesc,chiar daca nu e bine.Experienta m-a invatat sa inteleg ca majoritatea lucrurilor de care ne ingrijoram nu sunt de importanta eterna,dar trebuie sa avem credinta sa privim in sus.Dar ma linistesc cand mai vad o minune,un suflet salvat din al noptii prapad.Ma inviorez cand ascult o cantare,atatea dureri disperate,de ele mi-e trupul si sufletul greu,ca lumea e plina de necaz,boli si moarte.De asemenea si sanatatea trupeasca deriva din hrana spirituala.Nu exista experienta careia sa nu-i poti supravietui daca ai curajul sa infrunti viata.Mi-am zis ca la batrinete ma voi feri de patru lucruri,nu ma voi plinge ca nu mai sunt tinara,nu voi da sfaturi nimanui,nu voi invoca mereu experienta mea,si nu voi povesti de o suta de ori acelasi lucruri.De bine,de rau,le respect.Trecutul nu e o arhiva,unde gasesti azi,si maine,aceleasi lucruri.Trecutul traieste,ia parte la prezent,il influenteaza si se schimba in functie de ceea ce ni se intampla.Unele amintiri scad,palesc,altele,capata intelesuri noi la care nu ne-am gandit inainte.Stim ca nu putem sa facem nimic impotriva mortii,dar ca trebuie sa facem totul in favoarea sperantei.Am inteles ca nu eludam moartea,nevorbind despre ea si ca nu iubim mai mult viata recunoscand numai sarbatorile ei.A iubi inseamna,a lumina partea cea mai frumoasa din noi,stiind ca vom muri,sa gasim un argument pentru a iubi si mai mult viata.Poate,cei care au spus cel mai mult sunt cei care au suferit cel mai mult.Omul a simtit nevoia sa inalte o credinta in mijlocul intebarilor,un orgoliu in mijlocul greselilor,si sa le apere,toate sunt intradevar trecatoare.Exista infringeri care nu coboara,ci inalta,exista intrebari pe care ni le punem nu pentru a da un raspuns,ci pentru a auzi intrebarea.Incepem sa murim cand nu mai avem puterea de a opta.Eu cred in ce am scris,ca un om normal,recunosc,nu mai cred in nimic sau aproape in nimic,viata mea se va sfarsi pe aceast pamant,oricum.Imi dau seama ca lucrurile nu se vor indrepta in cursul vietii mele.Am crezut ca boala este un moft,nu e.Sufletul nu este o guma de mestecat,nu se intinde,nu se rupe si nu se da din gura in gura.Oamneii nu isi aleg mereu drumul,dar e interesant sa afle de ce.Tot ce fac,tot ce simt,ce a fost,ce va fi,nu vei stii.Si maine poate nu va mai veni,e o zi.Avand o privire vaga despre ceea ce se intampla,necazuri si toate pe nedrept.Sa nu uitati,respect,pentru cei ce pleaca...





No comments: