Thursday, October 20, 2016

Eu sunt un ostas al crucii...

Eu sunt un ostas al crucii,
Urmas al Mielului;
Eu nu ma tem,ci voi vesti
Slavit Numele Lui.

Cand lupta e gata,
Voi purta cununa!
Cand lupta e gata,
Voi purta cununa,in Ierusalimul cel nou!
Cununa voi purta,
Cununa de invingere!
Cand lupta e gata,
Voi purta cununa,in Ierusalimul cel nou!

In cer,pe flori,nu poti fi dus
Cand altii s-au luptat
Si pentru Regele Isus
Chiar viata si-au dat...

Trebuie sa lupt,sa inving:
Doamne,ajuta-ma,
Orice atac vrajmas sa-l sting,
Cand voi fi in lupta!


In linistea zilei de azi...

Asa este,cu dificultati si probleme de viata,de ce?pentru-ca a trebuit sa treaca multi ani pana cand am invatat asta.Soarta omului,este si in mana omului,dar si in mana Domnului.Am acceptat totul de la viata,m-a calit,m-a sucit,m-a huiduit,am ajuns ca si pe nicovala,batuta si incalzita de focul vietii,dar toate acestea,chiar daca m-au ranit,ma si calit.La varsta de,cu diagnosticul,"viata de abea a inceput"Sa meritat tot greul ce noi il avem sub soare,sa il mai ducem azi din nou iar pe picioare.Anii ne fac pe toti mai batrani,pe putini dintre noi ne fac mai intelepti.Batranetea este un fel de varsta metalica,aur in dinti,argint in par si plumb in sange.In viata aceasta,batranii cred totul,cei de varsta mijlocie suspecteaza totul,iar tinerii stiu totul.Batranetea este varsta cand pastram doar numerele de telefoane ale doctorilor.Putini stim cu exactitate cand incepem sa imbatranim.Te dor picioarele pana ce nu te-ai dat jos din pat.Daca nivelul zgomotului de afara merge tare,auzul scade progresiv si nu-l mai poti auzi.Motivul pentru care batranilor le place sa traiasca in trecut este ca el este mai mare ca viitorul.Este minunat sa imbatranesti,daca nu uiti sa fii tanar in tot timpul acestui proces.Poate ca cel mai minunat lucru in legatura cu batranetea este ca nu trebuie sa trecem prin ea decat o singura data.Fiecare om la timpul lui o sa fie batran,si din cand in cand ne mai trebuie cate o explicare,si eu de aceea am scris sa va mai dau cate-o informare.Zilele sunt bune,grele,urite si mohorite,trec una dupa alta,fara a aduce nici o noutate,aceleasi banalitati.Ma resemnez cu scrisul,pentru ca sa nu ma uitati.Profitati de tinerete,sanatate si oameni,capul sus,pieptul inainte."Sa traiti sa infloriti si de rau sa va paziti"Si-am incalecat pe-o sa,si v-am spus povestea asa.In linistea zilei de azi,alergam dupa nevoi fara rost.Nu mai stim cine suntem,unde mergem,sau ce vrem,cu ce rost?Am uitat ca noi suntem,fii nascuti din Dumnezeu.Suntem prea obisnuiti,suntem poate prea robiti,de ce avem.Spunem raului ca-i bun,si-l luam cu noi la drum,ratacind.Oare cum ne va gasi?Vom trai sau vom muri,ce va fi?Astept o zi,dar in sufletul meu va fi,speranta,ce merge in vesnicii.O zi ce azi vrea sa ne spuna,fii altfel,fi mai bun!As vrea sa numar clipele,dar timpul trece in graba.Ma pierd printre clipe traite,prin amintiri,ce inca dorm,sa iert imi mai spune o voce,si sa privesc spre viitor.Oare ce mai asteptam?Asteptam sa treaca viata,asteptam sa vina alta,asteptam sa vina Domnul.Dupa lupte de rezistenta pot sa spun ca m-am lasat cucerita.Am descoperit ca nu e nevoie sa ma cuceresc pe mine,ca nu e nevoie sa ma tot lupt si sa opun rezistenta,cand pot face totul mult mai simplu,lasand linistea sa treaca prin mine.Apoi mi-am amintit ca sunt femeie,iar femeia este precum apa,si tot ce am de facut este sa curg,sa nu ma mai blochez in fata pietrelor mari pe care le numim obstacole.Am invatat ca oricat de mari ar fi acei bolovani,ma pot strecura intr-un mod linistit pe langa ei,si sa curg in continuare,vazandu-mi de viata mea.Si tot de la apa am invatat sa-mi dau drumul sa cad in cascada atunci cand vine momentul,sa cad si sa ma abandonez cu incredere,caci ceva sau cineva din afara mea ma sustine.Totul se intampla treptat,si nimic nu stagneaza.Am invatat sa accept natura lucrurilor,sa inteleg ca frica nu e un obstacol,precum pare,apa sapa intotdeuna o stanca numai cu rabdare,ca e mult mai simplu si mai linistitor daca te abandonezi vietii,si renunti la dorinta de a demonstra ceva,ca nu poti intelege inima cu mintea.Onestitatea este primul capitol in cartea intelepciunii.Lasa intelepciunea sa patrunda adanc in suflet,si daruieste sufletului tau cantec,muzica,rugaciune si libertatea de a iubi.Sa castigi respectul oamenilor inteligenti si afectiunea copiilor,sa obtii aprecierea criticilor corecti si sa induri tradarea prietenilor ipocriti,sa apreciezi ceea ce este frumos si sa descoperi ce este mai bun in fiecare.Lasa in urma ta o lume mai buna,fie printr-un suflet,pentru ca ai trait tu.Asta inseamna ca ai reusit,ai inteles ca viata poate sa devina o joaca placuta,daca sti cum sa iti expui obiectivele.Trecutul este inexistent atata timp cat noi nu ii dam importanta.Gandurile,preocuparile vietii sa-ti lumineze mintea si sa-ti descopere acel cuvant care se potriveste cu voia Lui pentru viata ta.Daca vrei sa invingi lumea toata,invinge-te pe tine!Dar pentru a o invinge,trebuie s-o cunosti inainte de toate.De-a lungul timpului,I-am dat sufletului meu liniste,i-am dat sperante,i-am dat lacrimi,si i-am dat singuratate.Iubesc clipele petrecute in liniste,la fel de mult iubesc insa si clipele petrecute cu mine.Imi place sa fiu singura cu gandurile mele,cu cuvintele mele.Iubesc o imbratisare la fel de mult cum iubesc o convorbire sincera cu sufletul meu,intre patru pereti albi si goi.Imi place sa stau in tacere si sa-mi las gandurile sa vorbeasca.Nu mai aud zgomotul lumii,imi ascult in tacere sufletul.De cativa ani,caut liniste in mine,si drumul catre mine a fost anevoios.Am aflat ca viata este mai mult decat ce se vede cu ochiul liber.Si trebuie sa multumesc,dar sa nu uit sa si actionez,am invatat ca nici nu trebuie sa stiu multe,tot ce trebuie sa fac este sa ma bucur de calatorie.Sa pot sa cred,sa pot sa uit,locuri,fapte,oameni.Sa actionez in asa fel incat,maine privind spre ieri,sa nu am nici un regret.Sa fiu fericita si multumita cu mine insumi,nu stiu de ce,sau poate stiu,dar am sa incep sa ma bucur la fiecare rasarit de soare,sa ma bucur de lucruri marunte,sa gasesc acele lucruri si sa ma bucur de ele,si sa le consider daruri,si am sa le impart cu voi.Aici,in liniste,ma regasesc,am pace,respiratie si liniste,un stop din goana vietii.Iti multumesc Doamne,ai fost,esti si vei fi,cel mai bun prieten,cel mai rabdator si intim ascultator,cel ce imi vorbeste cu iubire.Ani din viata am stat in singuratate,de acele clipe doar cu mine.Iubesc momentele de solitudine,in care ma pot cufunda in fiinta mea,ma pot vedea mai usor,imi pot auzi inima si imi pot urma drumurile,alteori,ma invita in bucurie,iubire,si recunostinta.Am invatat sa ma ascult,in fiecare moment oricum ar fi el.Am invatat sa ma iubesc si sa ma accept,chiar si in momentele in care uit cine sunt.Am invatat ca totul e bine cu mine asa cum este.Las linistea sa se aseze in mine si astfel nu mai am de ce sa fug.Ori de cate ori cautam o cale de evadare din singuratate,cautam de fapt o cale sa fug de mine,de gandurile mele,de agitatia din capul meu.Acum nu mai fug nicaieri,si oriunde merg,imi simt prezenta,inainte de a o simti si vedea pe a altora.Sunt recunoscatoare pentru fiecare moment de solitudine,il primesc cu iubire si ma bucur de el asa cum este.Sunt recunoscatoare pentru fiecare moment de tacere,in care ma aud,ma simt,IL aud si-L simt pe Dumnezeu...