Sunday, January 17, 2016

Oh,Doamne!

Dedic acesta postare mamei mele,copiilor mei,Camelia,Ramona si fiul ei Lucas,Emanuel si logodnica lui,Linda,si ficei mele mezina Alice.Fratelui meu Nelu si cumnata Luci,si copii lor,sorei mele Mariana,si fam ei,si tuturor fratilor mamei mele,Isfan Samuel,Isfan Ioan,Isfan Pavel,Isfan Cornel,Isfan Iosif,si surorilor ei Ana,Lidia Candia,Cati Boboc,si fam lor.Aceasta postare e inspirata din rugaciunea mamei mele,cand a avut al 7-lea stroke.Nu a putut sa vorbeasca,ci doar atat,Oh,Doamne si iar oh,si iara oh.Nimic nu este mai mare ca omul cu Dumnezeu,si nimic mai mic ca omul fara Dumnezeu!Oh,Doamne,ai mila de mine,ai mila de noi,neasemuita putere sufleteasca.Dupa un anumit timp,omul invata sa perceapa diferenta subtila intre a sustine o mana,si a inlantui un suflet,si invata ca durerea,nu inseamna a avea pe cineva alaturi,cu starea de siguranta,si asa,omul incepe sa invete.Asa omul incepe sa-si accepte caderile,cu capul sus si ochii larg deschisi,si invata sa-si construiasca toate drumurile bazate pe astazi si acum,pentru ca terenul lui "maine" este prea nesigur pentru a face planuri,si viitorul are mereu o multime de variante care se opresc la jumatatea drumului.Si dupa un timp,omul invata ca daca ceva e prea mult,pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui,arde si calcineaza.Asa ca incepe sa-si planteze propria gradina,si-si impodobeste propriul suflet,in loc sa mai astepte ca altcineva sa-i aduca flori,si invata ca intr-adevar poate suporta,ca intr-adevar are forta,ca e valoros,omul invata si invata,si cu fiece zi invata.Cu timpul inveti ca vei vrea sa te intorci la trecut.Cu timpul intelegi ca timpul nu lupta pentru ei,mai devreme sau mai tarziu.Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta,nu se va mai repeta niciodata.Si tot cu timpul te gasesti,dinaintea unui mormant,si nu mai are nici un sens.Dar din pacate,toate acestea se invata doar cu timpul.Oh Doamne,cum am nevoie de Tine!Oh,Doamne,rau m-ai urgisit,in soarta mea m-am impietrit.Raman ca marmura de rece,sa plang,sa sufar,am uitat ca am fost un cantec care trece.Doamne,nu te departa de la mine,Tu stii toate cite sunt,Tu cunosti necazurile noastre,te rog nu ne lasa sa fim dati de rusine,primeste rugaciunea mea,ai mila de noi,da-i intelepciune sufletului meu.Slava Tie Doamne pentru inca o zi,in care am putut sa ma ridic din pat,nu sunt eu sanatoasa,dar doresc sa iti multumesc pentru purtarea de grija care o ai fata de mine,pentru dragostea Ta cea nemasurata si pentru rabdarea Ta cea nemarginita.Nu te departa de la mine,Doamne ci ajuta-ma sa ma indrept,sa ma fac si eu vrednica de Imparatia Ta cea Sfanta.Doamne iti multumesc pentru toate,stiu ca nu am nici un merit Doamne,Tu esti bun si milostiv.De cele mai multe ori o vorba de incurajare,o imbratisare si un zambet cald pot ajuta pe cei de langa noi mai mult de cat ne putem gandi.Un om e precum o piatra,daca e frumoasa si stralucitoare la exterior,toti o lauda.Dar cum ramane cu piatra aceea de munte,plina de noroi,neslefuita?Cine oare s-ar deranja sa o curate,sa ii vada frumusetea apoi?Nimeni nu poate,doar Domnul poate!Oamenii pe care nu ii poti tine de mana,ii poti tine in suflet...

No comments: