Thursday, October 31, 2013

Ziua Reformei...


Martin Luther. Image via Wikipedia
Martin Luther by Lucas Cranach the Elder, pain...Ziua Reformei este o sărbătoare religioasă a zilei de 31 Octombrie în amintirea Reformei, sărbătoare ținută în mod particular de Lutherani și de cîteva comunități de Biserici Reformate. Este o sărbătoare națională în Slovenia (de vreme ce Reforma a contribuit profund la dezvoltarea ei culturală, deși slovenii sînt în principal romano-catolici) și în următoarele state germane: Brandenburg, Macklenburg-Pomerania Inferioară, Saxonia, Saxonia-Anhalt și Thuringia. Din 2008, este și sărbătoare națională în Chile.
În 31 Octombrie 1517Martin Luther a afișat o propunere pe ușa bisericii în Wittenberg, Germania pentru a dezbate doctrina și practica indulgențelor. Această propunere este numită frecvent ca Cele 95 de Teze, pe care el le-a înfipt pe ușile bisericii castelului. Acest gest însă nu a fost un act de sfidare sau provocare cum se crede uneori. De vreme ce biserica din castel era expusă traficului principal din Wittenberg, ușa bisericii funcționa ca și afișier public și, în consecință, era locul pentru afișat anunțuri importante. De asemenea, Tezele erau scrise în Latină, limba folosită de biserică, și nu în limba națională. Chiar și așa, evenimentul a stîrnit controversă între Luther și cei de partea Papei în privința multor practici și doctrine. Cînd Luther și susținătorii lui au fost excomunicați în 1520, s-a format Lutheranismul. Aceasta avea să deschidă ulterior calea către formarea tradițiilor Reformate și Anabaptiste.Biserica LutheranăÎn cadrul Bisericii Lutherane, Ziua Reformei este considerată o sărbătoare mai neînsemnată, iar denumirea oficială este Festivalul Reformei. Pînă în secolul XX, cele mai multe biserici Lutherane sărbătoreau Ziua Reformei în 31 Octombrie, indiferent de ziua săptămînii în care se întîmpla să fie. Astăzi, cele mai multe biserici Lutherane au modificat data festivalului, astfel încît să fie în Duminica (numită Duminica Reformei) în sau înainte de 31 Octombrie și au mutat Ziua Tuturor Sfinților în Duminica din sau după 1 Noiembrie. Culoarea liturgică a zilei este roșul, care reprezintă pe Duhul Sfînt și pe martirii Bisericii Creștine. Imnul lui Luther, Cetate tare-i Dumnezeu  este cîntat în mod tradițional în această zi. În mod obișnuit, lutheranii stau în picioare în timpul imnului, în memoria folosirii imnului în războaiele religioase ale secolului al XVI-lea. De asemenea, este tradiție ca în unele școli Lutherane, copiii sa aibă scenete cu Ziua Reformei sau spectacole în care să joace scene din viața lui Martin Luther. Faptul că Ziua Reformei coincide cu Halloween ar putea să nu fie pură coincidență. Halloween, fiind ajunul Zilei Tuturor Sfinților, ar fi putut fi o zi excelentă pentru Luther ca să-și afișeze cele 95 de Teze împotriva indulgențelor, de vreme ce biserica din castel avea să fie deschisă în Ziua Tuturor Sfinților tocmai pentru ca oamenii să vadă o mare colecție de moaște. Vederea acestor moaște ar fi promis o micșorare a timpului petrecut în en purgatoriu similar cu cel al cumpărarii unei indulgențe. Luther a fost perspicace în alegerea zilei de 31 Octombrie pentru afișarea Tezelor sale.“Luther era pornit împotriva practicilor unui om pe nume Johann Tetzel, care avea responsabilitatea de a vinde cât mai multe indulgenţe în numele prințului Albert de Brandenburg. Prințul, chiar dacă avea doar 23 de ani, a fost episcop de Magdeburg, episcop de Halberstadt și arhiepiscop de Mainz, toate acestea în același timp – o situație neobișnuită, pentru care a trebuit să plătească însemnate sume papei. A convenit cu papa ca o parte din veniturile provenite din vânzarea indulgențelor lui Tetzel să fie considerate “taxele episcopale” ale lui Albert.Întreaga situaţie ţinea în mod clar de corupţie, de aceea Luther a hotărât că este timpul pentru o dezbatere academică în primul rând pe marginea întrebării dacă este înțelept să se vândă indulgențe. “Voi face o gaură în toba lui”, a spus el când a auzit de Tetzel și a alcătuit o listă de 95 de teze în care ataca indulgențele, teze pe care spera să le discute și cu alți academicieni. De Ziua Tuturor Sufletelor, în 1517, Luther a țintuit lista pe ușa bisericii castelului din Wittenberg care era folosită și ca un fel de avizier al comunității.“Ceea ce am făcut, a răsturnat cerul și a mistuit pământul prin foc”, va comenta el mai târziu. În locul dezbaterii academice minore pe care a plănuit-o, a declanșat o furtună. În două săptămâni, întreaga Germanie dezbătea Cele 95 de teze. Luther, fără să-și dea seama, a făcut să iasă la iveală frustrările profunde ale societății în privința practicilor Bisericii. Bineînțeles că autoritățile au reacționat vehement, iar Tetzel, în special, l-a denunțat pe Luther Papei. A pus să fie arse tezele lui Luther și a publicat propriile 106 teze, care au fost trimise la Wittenberg, însă au fost arse de către studenții lui Luther.Luther nu a fugit de dezbaterea pe care a inițiat-o, și a continuat să scrie în sprijinul tezelor lui, chemând la o reformare a întregii Biserici. A scris atât în germană, cât și în latină, iar limbajul său colorat, fără echivoc și deseori aspru, a atras de partea lui nenumărați susținători. A câștigat și mai mult teren prin predicare; Luther era un personaj incredibil de carismatic, atât prin prezență, cât și prin stilul literar. Când nu se afla în mijlocul unei crize de depresie, era fermecător, plin de umor, cu picioarele pe pământ, într-un cuvânt, era total. Teologia sa era una a afirmării vieții, nu a negării ei; așa cum a remarcat cândva: “Păcătuiește mult; dar pocăiește-te și mai mult.” Rolul pe care l-a jucat personalitatea lui Luther în Reforma timpurie uimeşte în special dacă ţinem cont de urâţenia sa fizică remarcabilă: era foarte gras, butucănos, cu fâșii de barbă nerasă pe obraji, din cauza cutelor de grăsime care-l împiedicau să se radă cum trebuie. Însă figura sa cu o înfățișare nesănătoasă era pusă în umbră de ochii săi pătrunzători, a căror strălucire întunecară îi prindea și îi hipnotiza pe cei ce îl vedeau la amvon, în sala de curs sau chiar pe stradă.” (p. 187-188)“Credința lui Luther în supremația Scripturii le va părea foarte familiară protestanților moderni și evanghelicilor, însă Luther nu a folosit Biblia chiar atât de des, cum o fac mulți dintre descendenții săi spirituali din zilele noastre. Chiar dacă a negat că papa sau Biserica ar avea vreo autoritate asupra sau împotriva Bibliei, el era conștient de faptul că norma sau canonul a fost stabilit de Biserică. Acest lucru înseamnă că putea privi canonul cu ochi critic și putea să îl judece în raport cu autoritatea supremă – Cristos Însuși. Așadar, pagina tipărită a Bibliei nu are nicio autoritate prin ea însăși, nici măcar dacă o considerăm Cuvântul lui Dumnezeu; ea are autoritate numai în măsura în care arată spre Cristos.Cristos este Domnul, nu slujitorul, Domnul Sabatului, al legii și al tuturor lucrurilor. Scripturile trebuie înțelese în avantajul lui Cristos, nu împotriva Sa. Din acest motiv, ele trebuie să facă referire la El, altfel nu trebuie considerate Scripturi adevărate.Din acest motiv, traducerea Noului Testament pe care a făcut-o Luther a luat în considerare cărțile Evrei, Iacov și Apocalipsa doar ca pe niște apendice pentru că, în opinia sa, ele nu reușesc să se încadreze în acest tipar strict. Pentru Iacov, în special, Luther și-a găsit prea puțin timp, căci a recunoscut că această carte contrazice doctrina sa privitoare la mântuirea numai prin credință.Scriptura nu este deci o autoritate independentă, ci are autoritate numai ca lentilă prin care Îl vedem pe Cristos. Totuși, ea este, în ultimă instanță, singura lentilă existentă. Insistența catolicilor că Biserica este instituția autorizată să interpreteze Scriptura era doar o încercare de a subordona Scriptura tradiției umane. Într-un mod similar, credința radicală a reformatorilor potrivit căreia fiecare persoană poate interpreta Biblia în acord cu propria experiență nu a reușit decât să facă din capriciile personale autoritate ultimă. Fiind împotriva ambelor extreme, Luther a insistat că Scriptura poate fi interpretată numai prin alte părți din Scriptură pentru că Scriptura ne vorbește cu vocea lui Cristos.” (p. 193-194)“La analiză finală, credința lui Luther nu este credința într-un sistem sau într-o religie, ci într-o Persoană. Nu a fost un mistic și niciodată nu a avut timp pentru metodele lui Pseudo-Dionisie și ale celorlalți. Dar credința sa emoțională are multe în comun cu misticismul medieval al unor oameni precum Bonaventura, Iulian de Norwich și misticii de pe valea Rinului – unul dintre aceștia, John Tauler, fiind considerat de către Luther unul dintre cei mai mari teologi ai tuturor timpurilor. Iar accentul pus de Luther pe relația personală cu Cristos de care se bucură fiecare creștin va fi dezvoltat de pietism și de protestantismul târziu. În mod independent, convingerea lui că toate problemele de doctrină creștină ar trebui să se întemeieze în mod direct pe persoana lui Cristos va fi trăsătura esențială a întregii teologi protestante. Ea va fi preluată și sistematizată de cel mai important personaj al Reformei din a doua generație, Jean Calvin.” (p. 196-197)
 

Am dat cu batul in balta...

Doamne cand esti langa mine,nu-i nimica mai frumos,eu ma rog mereu la tine,sa-mi faci viata cu folos.Ce frumoasa-i tineretia,ferice de...